Clădire cu români și moldoveni, în flăcări. Incendiul a fost pus intenționat: Șapte persoane în stare gravă



Un imobil din localitatea Bergkamen, lângă Dortmund, în care figurau cazate peste 40 de persoane, dintre care 33 de români, a ars în noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 decembrie. Potrivit presei germane, focul a fost pus intenţionat. Şapte dintre victime sunt în stare gravă.

Din cauza proporţiilor incidentului, pompierii germani au fost nevoiţi să trimită la faţa locului 180 de salvatori din patru unităţi, iar cei din alte două au fost alarmaţi şi pregătiţi de intervenţie.

Conform wa.de, salvarea victimelor a fost posibilă datorită faptului ca s-a intervenit foarte repede. Un cetăţean din zonă a povestit ca a auzit o bubuitură, a văzut maşina care arde şi a anunţat pompierii. Era ora 00,28. Cam tot atunci, angajaţii unei brutării din zonă au sărit cu o scară să ajute victimele.

La sosire, pompierii au trecut rapid la salvarea victimelor care erau blocate pe acoperiş. În timpul intervenţiei, pompierii şi poliţia au închis circulaţia pe două străzi. Ofiţerii Kriminalpolizei Dortmund au preluat ancheta tocmai pentru a vedea dacă focul a fost pus intenţionat, informează Adevărul.

Comunicatul MAE:

”Consulatul General al României la Bonn urmărește îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 1 decembrie 2017, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen.

Oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime.

Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetățeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, urmare intoxicației cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol. O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate.

Conform datelor comunicate de către autorităţile locale, ancheta privind cauzele producerii incendiului este în desfășurare.

Consulatul General al României la Bonn monitorizează cu prioritate cazul şi menține în permanenţă legătura cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară.”

Sursa: Ziarul Românesc Germania

12 persoane au murit în incendiul din centrul Londrei. O femeie și-a pierdut doi copii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Părinții își vor copiii în România, judecătorul a decis ca aceștia să rămână în Anglia

Aliații conservatorilor prăbușesc discuțiile de la Bruxelles. Niciun acord între UK și UE