in

Condamnat pentru atacuri la bancomate: „Sunt doar un străin nevinovat!”

Un român acuzat de fraude cu carduri bancare a pretins, în fața instanței, că este doar un „străin nevinovat” și victimă a unei bande criminale. De asemena, el a încercat să se folosească de faptul că soția sa este însărcinată, pentru a scăpa de închisoare.

Judecătorul a respins însă motivele lui Sandu-Nicu Lăcătuș, în vârstă de 30 de ani, și l-a condamnat la doi ani de detenție. La pronunțarea sentinței a cântărit și o condamnare anterioară a românului, din 2009, când a fost prins în timp ce încerca să scoată un bancomat cu ajutorul unei dalte.



Se pare că, după eliberare, Lăcătuș a rămas în Marea Britanie, unde și-a continuat activitatea infracțională.

În cele din urmă, el a recunoscut trei infracțiuni de „skimming” la stații de benzină din Bolton, Lancashire, în aprilie a.c., Newton Aycliffe și Durham City, în luna mai. Asta după ce a negat faptele, chiar și atunci când  a fost confruntat cu imaginile de pe camerele de supraveghere.

Potrivit instanței, Lăcătuș apărea la benzinării la primele ore ale dimineții și monta dispozitive de skimming la automatele de plată cu cardul de la pompele de benzină. Acestea înregistrau detaliile cardului și codul PIN ale victimelor.

Lăcătuș revenea după-amiaza și lua dispozitivul, după care se făcea nevăzut. În Newton Aycliffe, însă, dispozitivul a fost descoperit de către un inginer, la aproximativ opt ore după ce a fost plantat.

În Durham, un lucrător Tesco a reperat dispozitivul după aproximativ cinci ore. Infractorul a fost arestat lângă Leeds, o zi mai târziu, pe 19 mai.

Dispozitivele de skimming vor fi distruse.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fundația lui Tony Blair, sub investigație. Ar fi protejat propriile interese ale fostului premier, inclusiv în România

Avram Iancu încearcă să traverseze înot Canalul Mânecii