in

Avram Iancu încearcă să traverseze înot Canalul Mânecii

Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani în vârstă de 38 de anu, încearcă să devină primul român care traversează înot Canalul Mânecii. El a plecat în această dimineață (joi, 7 august) în cursă, din apropiere de Dover, iar dacă va termina, va ajunge undeva în apropiere de Calais.



Potrivit Channel Swimming Association, valurile nu prezintă probleme, însă ar putea crește în intensitate mai târziu. Traversarea înot a celor aproximativ 40 de kilometri care despart Anglia de Franța durează, de obicei, în jur de 15 ore, în funcție de condițiile meteo.

În cei 200 de ani ce au trecut de la prima traversare înot a Canalului Mânecii, 900 de oameni au reușit să ducă până la capăt această cursă. Conform statisticilor, doar unul din șase temerari care pleacă în această cursă reușește să ajungă pe celălalt mal.

Potrivit regulamentului, singurul echipament permis este format din costum de baie și cască de înot. Românul este însoțit de o ambarcațiune a organizației mai sus amintite.

Din păcate, nu putem să  oferim mai multe informații și imagini, din cauză că Avram Iancu a preferat să semneze un contract de exclusivitate cu o altă publicație românească din Marea Britanie.

Hunedoreanul Avram Iancu vrea să fie primul român care trece înot Canalul Mânecii

Sursa foto: facebook

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Condamnat pentru atacuri la bancomate: „Sunt doar un străin nevinovat!”

Deputatul Ovidiu Raețchi despre ideea donației de un euro: ”Ministrul Stanoevici admite că avem un stat falimentar”