in

Conducea fără permis o mașină înmatriculată în Marea Britanie. Va sta 4 ani la închisoare

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Marginea, județul Suceava, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, a fost identificat și arestat, în municipiul Rădăuți, scrie Monitorul de Suceava.

Tânărul fusese condamnat definitiv în luna februarie a acestui an la o pedeapsă de 4 ani, o lună și 10 zile de închisoare, pentru trei infracțiuni de conducere fără permis și o tâlhărie.

În luna septembrie a anului trecut, Vlăduț Mihai Ciornei se afla la volanul unui Audi A4, înmatriculat în Marea Britanie, care nu a oprit la semnalul polițiștilor și a gonit în mai multe direcții, fiind urmărit și înregistrat de radar cu aproximativ 200 de km/h.

În urma anchetei și a studierii imaginilor de pe camerele de supraveghere, a fost identificat autoturismul implicat, cu numere de Marea Britanie. 

Mergând pe fir, polițiștii au ajuns întâi la un tânăr din Dornești, care însă abia cumpărase mașina, de la un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Marginea. Ancheta a ajuns astfel la Mihai Vlăduț Ciornei, din Marginea, stabilindu-se că acesta era la volan în timpul urmăririlor.

Un Q7 înmatriculat în Marea Britanie a fost confiscat în România. Șoferul a spus că a cumpărat mașina în 2016

Ciornei fusese condamnat recent de către Judecătoria Cluj,  la 2 ani și 4 luni de zile de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „tâlhărie” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Acesta furase o mașină, în Cluj, iar proprietarul a încercat să-l oprească. După condamnare, tânărul avea impus un termen de încercare de 4 ani, de care însă nu a ținut cont, iar acum are de executat toate pedepsele, cumulate, cu executarea celei mai grele, plus o treime din celelalte.

În baza condamnării definitive, polițiștii din Rădăuți l-au dus pe tânărul de 21 de ani în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării sentinței.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Anglia: Profesoară de 35 de ani, sex cu un elev de 15 ani. Îi trimitea fotografii topless pe Snapchat

Londra. Româncă acuzată că ar fi luat parte la un furt de diamante de 4,2 milioane de lire sterline dintr-o celebră bijuterie de pe New Bond Street