in

Doi tineri din Vaslui arestați pentru omor la Londra, sunt acuzați de uciderea suceveanului la stația de metrou Queensburry

Au fost arestați doi români, în legătură cu moartea lui Florin Pitic, 20 de ani, originar din Vicovu de Sus, Suceava, la stația de metrou Queensbury din Londra.

Este vorba de Ciprian Victor Mandachi și Alin Ramon Mihai, ambii de 23 de ani, originari din Zorleni, județul Vaslui, scrie Vremea Nouă. Sâmbătă 9 martie, noaptea, se întorcea, împreună cu un prieten, Costică Chifan, dintr-un club românesc din Londra. Agresorii, în stare de ebrietate, îl așteptau să-l bată pe un alt tânăr din Vicovu de Sus, cu care avuseseră un conflict într-o discotecă românească. Întrând în vorbă cu Pitic și Chifan, au aflat că sunt din același sat. Au reușit să îl lovească pe Florin Pitic și l-au omorât. În urma unei lovituri în zona feței, Florin Pitic a căzut și s-a lovit grav la cap. Medicii de la ambulanță nu au avut ce să facă.

„S-a întâmplat să fim noi cei care să ne ivim în locul nepotrivit, cu oameni nepotriviţi și în probleme care nu erau ale noastre”, este mesajul celui care îl însoțea pe Florin Pitic în acea seară. (continuă după fotografie)



Florin Pitic și Costică Chifan (foto Monitorul de Suceava)

„E greu de descris în cuvinte ce s-a întâmplat prietenul nostru drag, parcă nu era seara noastră, era ploaie, era frig, parcă era altă lume, s-a întâmplat să fim noi cei care să ne ivim în locul nepotrivit, cu oameni nepotriviţi și în probleme care nu erau ale noastre.

Regret cu inima îngheţată ce s-a întâmplat, regret că am fost împreună și nu ai avut și tu norocul meu și că nu am putut să te salvez, prieten drag, ne vom revedea într-o zi cu zâmbetul pe buze, cu care ne-am despărţit… Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet blând!”, a scris Costică Chifan pe Facebook.

Agresorii au fugit, când au văzut că Florin Pitic a căzut la pământ și a rămas nemișcat. S-au predat Poliției londoneze după două zile, luni dimineața, pe 11 martie. Au fost reținuți, sub acuzația de omor.

Florin Pitic era cunoscut ca un băiat liniștit, care nu avea conflicte și nici dușmani. Provine dintr-o familie numeroasă din Vicovu de Sus. În total au fost 13 fraţi, din care acum mai sunt în viaţă opt. Doi dintre fraţii lui Florin Pitic au murit în Germania, unul a murit înecat, iar altul într-un accident de mașină.

 

 

Ciprian Victor Mandachi și Alin Ramon Mihai, arestați pentru omor (foto Vremea Nouă)

 

Tânăr român de 20 de ani, omorât la stația de metrou Queensbury din Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Încă o zi de foc în Parlamentul britanic. Camera Comunelor votează dacă Marea Britanie iese din UE fără ACORD

Trenurile Eurostar între Anglia și Franța, întârzieri de până la 2 ore din cauza Brexit