Alocațiile pentru copiii românilor care muncesc în ţări ale Uniunii Europene trebuie să fie plătite integral, la nivelul țării în care lucrează părinții. Altfel, ar fi puși într-o situație de inferioritate față de ceilalți cetățeni europeni.
Angel Tîlvăr, fostul ministru delegat pentru românii de pretutindeni, în prezent deputat PSD de Vrancea, este printre puținii politicieni români care ia atitudine în chestiunea tăierii alocațiilor pentru copiii români, anunțată de Germania, Austria și alte țări din UE.
Într-o declarație de presă trimisă redacției noastre, Angel Tîlvăr respinge categoric o astfel de eventualitate.
„În perioada recentă, reprezentanţi ai unor guverne din ţări ale Uniunii Europene – Germania, Austria, Danemarca şi Irlanda – au exprimat intenţia de a pune în discuţie reducerea alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor imigranţi din state europene, în situaţia în care aceşti copii locuiesc în afara țării în care părinţii lor muncesc.
Doresc să salut decizia autorităţilor din Germania şi Austria, care au hotărât să amâne luarea unei asemenea decizii, ţinând astfel cont de poziţia Comisiei Europene, a Comisarului european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, şi a majorităţii statelor membre care s-au opus măsurii.
O asemenea decizie ar fi însemnat o gravă încălcare a principiului european al solidarităţii şi echităţii şi a unor drepturi fundamentale, aşa cum sunt dreptul la muncă şi cel la liberă circulaţie, de care românii se bucură în calitate de cetăţeni europeni.
Cetăţenii români care muncesc peste hotare, în state ale Uniunii Europene, şi care plătesc toate obligaţiile prevăzute de lege pentru salariul lor, trebuie să primească, în integralitate, alocaţiile pentru copiii lor. Orice altă abordare ar crea o nedreptate, care ar pune munca unui român care desfăşoară, în condiţii legale, activităţi lucrative în anumite ţări ale Uniunii Europene, într-o nemeritată şi nejustificată poziţie de inferioritate.
Îmi exprim speranţa că, acum ca şi pe viitor, poziţia guvernelor europene să se menţină în zona respectării tuturor drepturilor cetăţenilor români, oriunde în Europa aceştia studiază, muncesc şi trăiesc.”, afirmă în comunicat Angel Tîlvăr.