Mai mulți romi din România și-au așezat corturile chiar în centrul Londrei, acum că nu mai sunt restricții în ceea ce privește pandemia de coronavirus.
Trecătorii și localnicii din cea mai de lux zonă a capitalei Marii Britanii sunt revoltați după ce bărbați, femei și copii și-au pus tabăra chiar lângă hotelul Hilton din Mayfair, de cinci stele, și la câțiva metri de Hyde Park.

Un alt grup a fost alungat, din aceeași zonă, în septembrie anul trecut, potrivit Daily Mail.
Anul trecut, o tabără formată din imigranți români și bulgari s-au strâns în aceeași zonă, după ce au fost mutați de la Marble Arch de către poliție, având în vedere o infracționalitatea în creștere și comportamentul antisocial de care dădeau dovadă aceștia.

O femeie îmbrăcată cu fustă neagră a fost fotografiată mutând o saltea de spumă pe iarbă, în timp ce ceilalți instalau corturi.
Consiliul Westminster a anunțat că știe despre situație: „Suntem conștienți că un grup de oameni care dorm pe străzi s-au așezat în Park Lane, în ultimele zile. Lucrăm cu partenerii noștri de la organizațiile de caritate, poliție și Ministerul de Interne, pentru a găsi o soluție.”