Executivul a aprobat un proiect de lege privind sprijinirea Diasporei şi lansează o campanie pentru cei care vor să plece la muncă în străinătate, în acest sens fiind aduse schimbări privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile pentru sprijinirea activităţii românilor din afară. De asemenea, Executivul va începe în luna august campania de informare “Informare acasă! Siguranţă în lume!“, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze şi să locuiască în afara graniţelor ţării.
Guvernul a modificat şi completat, printr-un proiect de lege, cadrul legislativ privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile din bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, arată news.ro.
Astfel, se propune actualizarea Legii 321/2006, în sensul adaptării acesteia la contextul actual al realităţilor cu care se confruntă românii în afara graniţelor ţării, pentru a îmbunătăţi şi flexibiliza sistemul de finanţare a acţiunilor, proiectelor şi programelor dedicate sprijinirii românilor de pretutindeni.
Principalele modificări şi completări aduse actului normativ se referă la: introducerea posibilităţii de finanţare a unor proiecte care vizează menţinerea legăturii românilor din străinătate cu ţara, suplimentar faţă de tematicile finanţate până în prezent, circumscrise identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase, dreptului la liberă întrunire şi asociere; completarea definiţiei beneficiarilor de finanţări nerambursabile, conform necesităţilor rezultate din practica de până în prezent.
Astfel, pot beneficia de finanţări nerambursabile asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, alte categorii de organizaţii neguvernamentale ale românilor de pretutindeni şi organizaţiile internaţionale şi alte persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate; posibilitatea stabilirii de priorităţi geografice şi tematice multianuale pentru acordarea de finanţări nerambursabile în sprijinul românilor de pretutindeni, prin Strategia naţională pentru românii de pretutindeni, în scopul asigurării implementării politicilor publice privind românii de pretutindeni.
Proiectul de act normativ stabileşte trei tipuri de acordare de finanţare, şi anume: pentru proiecte cu implementare directă, ce vizează acţiunile proprii întreprinse de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, pentru proiecte cu implementare indirectă, derulate de către beneficiarii de finanţări, precum şi prin acordarea de granturi.
Executivul precizează că actul normativ face parte din demersul MRP de a promova interesele românilor de pretutindeni, de a răspunde aşteptărilor acestora, prin păstrarea legaturilor cu comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării, în acord cu programul de guvernare.
De asemenea, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu alte instituţii publice, începe în luna august campania de informare “Informare acasă! Siguranţă în lume!”, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze şi să locuiască în străinătate.
Campania îşi propune să informeze asupra drepturilor pe care persoanele care vor să se stabilească în afara graniţelor le au în ţările membre UE, precum şi asupra riscurilor la care se expun odată cu decizia de a munci în străinătate. De asemenea, vor fi informaţi în legătură cu siguranţa la locul de muncă, riscurile unor boli profesionale, protecţia faţă de abuz şi exploatarea prin muncă sau orice alt tip, susţinerea accesului nediscriminatoriu al lucrătorilor români pe piaţa muncii, precum şi numerele de urgenţă în caz de necesitate.
Campania de informare începe cu un proiect pilot în judeţele Botoşani (9 august), Suceava (10 august) şi Neamţ (11 august) şi va continua şi-n alte regiuni ale ţării.
De asemenea, vor fi invitaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic la Bucureşti, îndeosebi ambasadori care provin din ţări în care sunt comunităţi semnificative de români, precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania şi Franţa.
Scandal în Parlament la audierea ministrului Diasporei. PMP a ieșit din comisii trântind ușa
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, întâlnire cu reprezentanții comunității române din Londra