Un infractor român condamnat pentru trafic de persoane nu poate fi extrădat în România din Marea Britanie datorită prevederilor legii europene.
Vasile-Florin Cârpaci, de 38 de ani, a câștigat la Curtea Supremă din Londra recursul împotriva ordinului de a fi extrădat în România, pe fondul problemelor create de supraaglomerarea închisorilor românești.
Potrivit newsletter.co.uk, un judecător a spus că nu există asigurări din partea autorităților române cu privire la tipul de regim cu care se va confrunta condamnatul. Astfel, Cârpaci, eliberat pe cauțiune în timpul procesului din Marea Britanie, nu mai este amenințat că va fi trimis în închisoare în România.
Infractorul era urmărit pentru executarea unei sentințe de șase ani, dată în decembrie 2009, pentru infracțiunea de trafic de persoane.
Acesta recruta oameni promițându-le că vor lucra legal, în locuri de muncă bine plătite, din Spania. Apoi îi forța să lucreze, iar toate câștigurile erau oprite de el.
În octombrie 2015, judecătoria din Belfast a eliberat un ordin de extrădare a lui Cârpaci, pentru executarea sentinței în România.
Cu toate acestea, infractorul a făcut recurs și a contestat decizia motivând „un tratament inuman și degradant, contrar Convenției Europene a Drepturilor Omului”.
Avocatul lui Cârpaci, Sean Devine, a afirmat că reclamația se bazează pe supraaglomerarea din închisorile din România.
În cursul audierii, judecătorii de la Înalta Curte au primit rapoarte privind instituțiile de detenție din țara noastră și au solicitat asigurări din partea autorităților române. Totodată, s-au solicitat informații suplimentare despre o închisoare din Arad și dacă cel condamnat ar servi toată perioada de detenție acolo.
Scrisorile de răspuns indică faptul că ar exista un spațiu personal minim, inclusiv pat și mobilierul aferent, de trei metri pătrați într-un regim închis și doi metri pătrați într-un regim semi-deschis sau deschis.
Însă judecătorul Burgess a identificat o lipsă de informații și asigurări cu privire la locul în care ar fi fost reținut Carpaci.
„Nu există detalii cu privire la condițiile în care va fi extrădat”, a spus acesta.
Însoțit de susținători și avocați, Carpaci a fost eliberat de instanță în urma verdictului.