Un avion plin de culegători de fructe români va ateriza astăzi, 16 aprilie, la Stansted, pentru a ocupa posturile vacante din ferme – în ciuda pandemiei de coronavirus care a provocat o creștere enormă a șomajului în Marea Britanie.
O cursă charter cu aproximativ 180 de culegători de fructe din România urmează să aterizeze pe 16 aprilie, pe Aeroportul Stansted, scrie Daily Mail.
Avionul care vine de la București la Londra este primul din cele șase, care vor ajunge în săptămânile următoare, astfel încât fermele din Marea Britanie să nu rămână fără muncitori.
Irlanda vrea să trimită avioane pentru a îmbarca 1.500 de sezonieri români și bulgari. Nu are cine să culeagă fructele și legumele
Asociația Country Land & Business a avertizat că restricțiile de călătorie actuale ar putea avea un impact masiv asupra agriculturii și să lase companiile agricole cu personal redus.
Serviciul Air Charter a confirmat că a rezervat primul avion care transportă lucrători europeni de Paște, în Marea Britanie, potrivit The Times.
Muncitorii vor fi duși cu autobuzele la fermele din sud-estul Regatului Unit și Lincolnshire.
Pasagerii de la bordul aeronavei vor fi obligați să păstreze recomandările de distanțare socială și nu li se va permite să părăsească România dacă prezintă simptome de Covid-19.