in

Ministrul de Interne Theresa May respinge teoria valului de infractori români

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, a respins afirmaţiile politicienilor naţionalişti conform cărora Marea Britanie riscă să se confrunte cu un val de infractori români începând din 2014, când vor fi eliminate restricţiile de pe piaţa muncii, relatează ziarul The Guardian.



Într-un interviu acordat BBC, May a explicat că rata infracţionalităţii în rândul imigranţilor este direct proporţională cu reprezentarea demografică a acestora.

„Aproximativ o treime dintre infracţiunile înregistrate la Londra sunt comise de străini şi circa o treime din populaţia Londrei este formată din imigranţi”, a subliniat Theresa May în emisiunea lui Andrew Marr de la BBC.

Europol: Infractorii români folosesc zborurile low-cost către orașele țintă, apoi se întorc rapid acasă

Potrivit ministrului britanic de Interne, există un program al poliţiei londoneze în cadrul căruia orice delincvent de origine străină este verificat imediat după reţinere de către ofiţeri ai serviciului de imigraţie – dacă sunt recidivişti, dacă sunt căutaţi în Marea Britanie sau în afară pentru infracţiuni şi dacă se află ilegal pe teritoriul ţării.

Programul a dat rezultate notabile şi va fi extins la nivel naţional: peste 1000 de infractori străini au fost expulzaţi în ultimele luni.

Conform unui raport ce urmează a fi publicat zilele acestea, în Marea Britanie sunt circa 5500 de bande de crimă organizată cu 37.000 de membri, din care 7400 sunt străini.

Nigel Farage, discurs violent la adresa românilor: „Guvernul se pregătește să ureze bun venit bandelor criminale”

Declaraţiile ministrului britanic de Interne intervin după ce Europol a lansat un avertisment în legătură cu delicte comise de grupări infracţionale din România.

În acest context, Nigel Farage, liderul formaţiunii extremiste UKIP, atrăgea atenţia încă o dată că Marea Britanie riscă să se confrunte cu intensificarea infracţionalităţii începând din 2014, când Londra va elimina restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Protestele pentru Roșia Montană continuă la Londra. „Omorâți de cianură” în fața Parlamentului

Profesor la Oxford: Românii vin după beneficii în Marea Britanie