Ministrul Diasporei dezvăluie câți români sunt OFICIAL în afara granițelor și de ce au emigrat. „Cifra este foarte mare”

Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a spus, miercuri, că cele mai recente statistici arată că aproximativ 9.700.000 de români se află oficial în afara granițelor.

Aceasta a subliniat, în premieră, că motivele emigrării sunt corupția, calitatea slabă a clasei politice și sărăcia.

„Dintre aceștia, aproximativ 5.600.000 se află în Diaspora, diferența în comunitățile istorice”, precizează Intotero.

„Principala solicitare a românilor din afară este starea infrastructurii și când mă refer la infrastructură, mă refer la drumuri, autostrăzi, drumuri, județene, comunale, spitale, investiția și existența unor condiții decente în sănătate și existența școlilor, toate aceste lucruri i-ar determina pe ei să se întoarcă acasă. (…) Motivele cele mai des invocate când vine vorba de România sunt neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, stabilitatea, calitatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului, corupția. Remedierea acestor motive ale plecării lor ar constitui motivul principal pentru întoarcerea în România, însă probabilitatea celor chestionați în următorii patru ani ne arată că un număr mic dintre aceștia își doresc să se întoarcă”, a adăugat ministrul, potrivit Mediafax.

Ministrul a apreciat că cifra românilor plecați în străinătate este „foarte mare”.

„Vreau să vă spun că vorbim aici de români care au plecat în perioada `45-`90. Au plecat din cauza unui regim la vremea respectivă, apoi sunt cetățenii care au plecat după `90 și mare parte din ei au plecat în special în țările din UE, după intrarea României în UE”, a subliniat Natalia-Elena Intotero.

Potrivit datelor ministerului, bugetul alocat de instituție pentru sprijinirea activităților românilor de pretutindeni și a organizațiilor acestora este, în anul 2019, 13.468.000 lei. Totodată, a fost solicitată majorarea acestei sume la următoarea rectificare bugetară.

Sursa: Digi24.ro

Cifre șocante avansate de un parlamentar român. 12 milioane de români în afara granițelor?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: Infractorul fugar Puiu Popoviciu vinde 2,4 hectare de teren în București către London Partners

Canicula lovește Marea Britanie cu 39 de grade Celsius. Londonezii, sfătuiți să stea în case