Menu
in

Ministrul Imigrației, Mark Harper: „Nu putem închide granițele pentru România și Bulgaria”

Ministrul Imigrației, Mark Harper, încearcă să domolească polemicile iscate în Marea Britanie cu doar câteva săptămâni înainte ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari, scrie Daily Mail.

El a ținut să precizeze, de asemenea, că cifrele celor care vor veni, de la anul, în Marea Britanie, nu vor fi la nivelul celor înregistrate în 2004, când 200.000 de polonezi s-au stabilit aici.



Harper a mai avertizat că orice încercare a unor parlamentari conservatori de a extinde restricțiile privind România și Bulgaria pentru încă cinci ani, ar fi automat considerată ilegală de către instanțele din UK.

Ministrul Imigrației a spus: ” Există o diferență mare față de 2004. În 2004 am fost singura țară mare care nu a avut controale tranzitorii. Oricine a vrut să vină și să lucreze undeva în mod legal, a venit în Marea Britani, acesta a fost și motivul pentru care am avut un număr semnificativ de persoane venite aici.”

Harper a mai a spus că există alte opt țări, care vor ridica, de asemenea, controalele, la sfârșitul anului, inclusiv Germania un stat cu o economie de succes, dar și țările unde există deja populații deja semnificative de bulgari și români.

Lege împotriva românilor! Încă cinci ani de restricții?

Parlamentarul conservator Nigel Mills a propus modificări la Legii Imigrației a Guvernului Cameron, în sensul de a extinde restricțiile pentru România și Bulgaria de la 1 ianuarie anul viitor până la sfârșitul lunii decembrie 2018.

Întrebat dacă o astfel de mutare ar fi posibilă, Harper a spus: “Tratatele de aderare ne dau posibilitatea  de a extinde măsurile doar până la sfârșitul anului. Singurul mod în care le-am putea extinde în mod legal este dacă am modifica tratatele de aderare la UE, unde este nevoie de unanimitate, inclusiv de obținerea acordului din partea României și Bulgariei, ceea ce cred că este imposibil.”

Vicepremierul Nick Clegg: Peste șase săptămâni nu va avea loc un alt aflux de imigranți

El a adaugat : “Nici măcar nu ar trebui să mergem la instanțele europene, pentru că cele naționale ar aprecia că o măsură de prelungire cu încă cinci ani a restricțiilor nu ar fi în concordanță cu obligațiile din tratate.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version