in

Protestatarii anti-vaccin din Londra au hărțuit clienții magazinelor și s-au luat la bătaie cu poliția

Protestatarii anti-vaccin din Londra au hărțuit clienții magazinelor și s-au luat la bătaie cu poliția

Protestatarii anti-vaccin au manifestat sâmbătă, 18 decembrie, în centrul Londrei, pentru a-și exprima nemulțumirile față de ultimele restricții legate de pandemie și vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale din Marea Britanie.

Mii de oameni s-au strâns la ora 12.00, în Piața Parlamentului, pentru a participa la ceea ce s-a numit un „Miting al libertății” împotriva pașapoartelor pentru vaccinare și a altor reguli legiferate în Anglia.

După ce s-a manifestat în apropierea Camerei Comunelor, protestatarii au pornit în marș prin centrul Londrei, unde au hărțuit clienții unui magazin de pe Regent Street la ora 15.00, și au aruncat cu ouă în clădire, potrivit Poliției Metropolitane.

Oamenii agitau pancarte cu sloganuri, printre care „Pașapoarte fără vaccin” și „Împreună suntem mai puternici”.

Un banner a fost așezat pe statuia lui Winston Churchill din Piața Parlamentului: „Nu sunt pacientul tău, poți să-ți păstrezi nenorocitul de ac”.

Un alt afiș transmitea: „Copiii noștri nu sunt șobolani de laborator!”.


Primarul Sadiq Khan a declarat „incident major” în capitală

În timpul mitingului au fost aruncate fumigene și petarde, unele dintre ele chiar în curtea reședinței primului ministru din Downing Street.

Unele personalități și-au exprimat solidaritatea cu protestatarii, scrie Sky News.

Psihologul This Morning TV, Emma Kenny, a postat pe Twitter: „Nu sunt acolo, dar mă uit la uriașul protest de la Londra! Aceștia sunt oameni din toate categoriile sociale, cu un singur obiectiv comun, să se asigure că libertatea rămâne și tirania este doborâtă. Doctori, asistente, grupuri religioase, mame, tați, triplu vaccinați și nevaccinați, toți împărtășesc acest moment.”

Mii de oameni protestează la Londra împotriva restricțiilor și a vaccinării obligatorii

Alții i-au catalogat pe protestatari „incredibil de egoiști” – susținând că acțiunile lor vor duce la răspândirea în continuare a variantei Omicron.

Demonstranții au sfidat avertismentele primarului Londrei, Sadiq Khan, care a declarat „incident major” în capitală, în legătură cu „un val uriaș” de cazuri de Omicron – în timp ce a cerut londonezilor să primească atât vaccinuri, cât și rapelurile.

Noile cifre arată că 1.534 de pacienți cu COVID-19 au fost internați în spital în capitală vineri, 17 decembrie – în creștere cu 341 sau 28,6% față de săptămâna precedentă.

„Este foarte important ca londonezii să înțeleagă cât de serioase sunt lucrurile”, a spus Khan.


…Protestatarii anti-vaccin din Londra au hărțuit clienții magazinelor și s-au luat la bătaie cu poliția…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 4.5]

emma-raducanu

BBC: Emma Răducanu, personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie

Român acuzat de tentativă de omor extrădat din Amsterdam în Manchester

Român acuzat de tentativă de omor extrădat din Amsterdam în Manchester