Fundaţia Raţiu / Centrul Cultural Român din Londra organizează pe 29 septembrie o întâlnire cu Patrick McGuiness, autorul cărţii “The Last Hundred Days”, eveniment moderat de Dr. Mike Phillips (distins cu Ordinul Imperiului Britanic), nuvelist britanic, istoric şi curator.
Patrick McGuinness este profesor de literatură franceză şi comparată la Universitatea Oxford şi profesor asociat la Colegiul St. Anne’s unde a predat încă din 1998. El trăieşte în North West Wales.
Editura Carcanet Press i-a publicat poeziile şi a câştigat Premiul Eric Gregory, Premiul Fundaţiei Americane de Poezie Levinson în 2003 şi Premiul Poetry Business în 2006. The Last Hundred Days este primul său roman.
“Cartea The Last Hundred Days reprezintă o muncă ambiţioasă, familiară atât cu intimitatea cât şi cu erupţia bruscă a scenelor cu mulţimea în timp ce regimul se dezintegrează şi se reformează. Reuşeşte să fie atât amuzantă, cât şi terifiantă, sceptică, dar nu în mod fatal otrăvită de întâlnire”, scrie Sean O’Brien într-o recenzie publicată de “Literary Supplement” pe 11 August 2011. Romanul The Last Hundred Days a fost nominalizat pentru Man Booker Prize 2011
Acţiunea se petrece pe timpul ultimelor o sută de zile ale lui Ceauşescu la putere. Romanul de debut al lui Patrick McGuinness explorează o lume a pericolului, a represiunii şi corupţiei.
Când naratorul nostru, un tânăr student englez cu un trecut deteriorat şi cu un viitor nesigur, soseşte în Bucureşti, se trezeşte că are un loc de muncă pe care niciodată nu l-a solicitat. Cu sarcini ce devin tot mai ambigue şi precare, curând se trezeşte în mod neconfortabil şi deseori periculos aproape de ochiul furtunii.
El află, pe măsură ce merge mai departe, incertitudinea prieteniei într-o societate supravegheată: prietenii care sunt compromise şi presărate cu pericol şi duplicitate. El întâlneşte dizidenţi, membri ai partidului comunist, comercianţi pe piaţa neagră, diplomaţi, spioni şi români obişnuiţi, vieţile lor se împletesc cu un context de sărăcie severă şi opresiune în timp ce cel mai paranoic partid al Europei îşi joacă ultima carte a sângerosului său regim. Statul socialist este în metastază, magazinele sunt goale şi vechiul Bucureşti dispare zilnic sub atacul echipelor de demolare ale lui Ceauşescu. Paranoia este omniprezentă şi oamenii de la serviciile secrete pândesc din umbră.
The Last Hundre Days
de Patrick McGuinness
Editura Seren, iunie 2011
356 pagini, preţ £8.99
Cartea va fi disponibilă spre vânzare la prezentare şi autorul va oferi autografe.
Un regim care nu se dă bătut
The Indipendent a publicat pe 8 septembrie o recenzie a romanului, sub semnătura lui Richard Gwyn.
Acţiunea plasată în Bucureşti, anul 1989, retrezeşte starea de neîncredere uluitoare după ce ţările din fostul bloc sovietic au suferit în mod succesiv revoluţii sângeroase, până când doar România a rămas la capătul cozii, distrusă la rândul ei în mod sângeros.
Nuvela descrie oprimarea şi privarea poporului român în perioada pregătirii loviturii de stat şi ilustrează o imagine sordidă a corupţiei conducătorilor lui. Se simte ciudat de contemporană, în special în felul în care elita lacomă fuge de consecinţele acţiunilor sale şi se ridică deasupra haosului. Nu că ar fi făcut-o Ceauşeştii înşişi, desigur: procesul lor murdar şi execuţia oferă o concluzie cu rezonanţă.
Capitolul de deschidere este superb: discursul despre starea de plictiseală oferă un fel de contrapunct conceptual al unei naraţiuni în desfăşurare, cu distribuţia sa de caractere schiţate în mod impresionant, care este aproape tolstoiană în percepţie. “În Vest noi ne-am gândit întotdeauna la plicitseală ca la un timp fără activitate, muzica vieţii scurgându-se pe lângă urechi. Plictiseala totalitaristă este diferită. Este o stare de aşteptare deja grea cu propriile sale dezamăgiri”.
McGuinness este un poet realizat şi scrie cu o claritate superbă. Nuvela este presărată cu prime impresii care îl fac pe cititor să ia un creion. Aici este Bucureşti: “un labirint brutalist înfierbântat ale cărui ziduri şi turnuri se topesc precum zahărul”.
Şi aici este ataşatul consular onctuos Wintersmith şi comunitatea britanică de expaţi, “în care oameni în mare măsură identici îşi fac probleme unii altora în mod reciproc”. Aici este Bulevardul Victoriei Socialiste: “un bulevard mare care nu prea dispare în depărtare pe măsură ce-l parcurgi, făcând ca totul să se contopească în sine”. Şi aici este macabrul Stoicu, ministru de interne, cu “ochii unui om care a căutat în cei din jurul său cea mai mică motivaţie şi întotdeauna a găsit-o”.
Ceauşescu era atât de paranoic încât îşi dubla, nu, tripla coloana de maşini când trecea zilnic prin Bucureşti folosind sosii: “Una dintre maşini era pentru câinele lui Ceauşescu, câinele însuşi având două sosii, poanta unei glume pe care nimeni nu mai suporta să o spună despre o lume a cărei brutalitate a fost egalată numai de absurditatea sa.”
McGuiness a fost el însuşi în Bucureşti chiar înainte de căderea regimului şi observaţiile sale au parfumul inconfundabil de autenticitate.
