in

Radu Mazăre, reținut în Madagascar. Fiul său dezminte

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, ar fi fost reținut de autorități în Madagascar. El are de executat o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare în dosarul privind retrocedarea plajelor.

Potrivit HotNews, Poliția Română a confirmat că un cetățean român, condamnat la 9 ani de închisoare, a fost arestat miercuri, 8 mai, în țara africană, iar pe numele acestuia s-a eliberat un mandat de șase zile:

„Autoritățile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, faptul că un cetățean român, urmărit internațional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile. Poliția Română a fost în permanentă legătură cu autoritățile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării și arestării persoanei urmărite internațional. Persoana arestată de autoritățile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel București, în anul 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat.”

Răducu Mazăre, fiul fostului primarului din Constanța, a dezmințit, într-o intervenție telefonică la Antena 3, reținerea tatălui său în Madagascar.

Sunt doar zvonuri! Nu este adevărat! Tatăl meu mi-ar fi spus”, a spus Răducu Mazăre.

Fiul fostului primar a fost întrebat când a vorbit ultima dată cu tatăl său și acesta a răspuns că „astăzi”.

Radu Mazăre se află în Madagascar, de la finele anului 2017.

Judecătorii instanței supreme l-au condamnat, pe 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă.

De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă și pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. Borcea s-a întors în detenție după ce fusese eliberat condiționat în urmă cu câteva luni.

Mazăre a fost acuzat, alături de alți funcționari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje și faleze din Constantă), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanței a venit după nouă ani de procese și alte opt amânări consecutive de pronunțare a unei sentințe.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vot Diaspora. Vezi on-line care este cea mai apropiată secție de vot de locuința ta

EXCLUSIV! Panică la bordul unui avion Londra-București. Poliția a urcat la bord – VIDEO