Un refugiat afgan a fost înjunghiat mortal chiar în fața copiilor care se jucau într-un parc din Londra.
Hazrat Wali, în vârstă de 18 ani, care a venit în Marea Britanie în urmă cu doi ani, a fost atacat lângă terenul de sport unde copiii jucau rugby.
Victima a fost atacată marți, în jurul orei 16.45, pe Craneford Way, Twickenham, la câțiva metri distanță de Richmond upon Thames College, acolo unde studiase și el, potrivit The Guardian.
În ciuda eforturilor unui profesor care a încercat să îl resusciteze, Wali a fost declarat mort la spital, la scurt timp.
Polițiștii, care încă nu au făcut arestări, „urmăresc un suspect cheie care este încă în libertate”.
O rudă a lui Wali, din Stanmore, a declarat pentru Evening Standard că acesta a venit singur în Marea Britanie, în urmă cu doi ani, pentru o viață mai bună, lăsându-și familia în Afganistan.
Ilford: O fată de 14 ani a fost înjunghiată în gât. O femeie a fost arestată
Prietenul său, Sahil Kochay, a spus: „Era o persoană foarte bună. Foarte grijuliu și iubit pe toată lumea. Nu avea ură față de nimeni. Obișnuia să stea în fața tuturor. Aș vrea să știu de ce l-ar răni cineva. Nu era genul care să lupte.”
Elevii din anul 8, de la școala din apropiere, în vârstă de 12 și 13 ani, care jucau rugby la momentul crimei, au început să plângă când au văzut ce se întâmplă. Profesorul lor a încercat să-i protejeze, înainte de a încerca să-l salveze pe tânărul de 18 ani.
Se pare că atacul a început pe o pasarelă, unde victima și suspecții se certaseră.
Poliția a intensificat în mod semnificativ patrulele în zonă și va continua să o facă în următoarele zile.
Echipa de securitate a colegiului patrulează, de asemenea, zona mai intens.
Londra: Refugiat afgan, înjunghiat mortal în fața unor copii care jucau rugby într-un parc