Regretatul creator de modă Răzvan Ciobanu a vrut să fie designer în Londra. „Mi se spunea că sunt supracalificat”

Detalii puțin știute despre viața lui Răzvan Ciobanu ies la iveală, după ce el a murit într-un accident înfiorător, în județul Constanța, scrie Libertatea.

Creatorul de modă mărturisea că s-a confruntat cu perioade grele în viața sa, când nu avea loc de muncă și bani.

Ciobanu a vorbit despre momentele grele din viața sa.

„Între 2010 și 2015 sau 2014, a fost perioada în care a trebuit să mă reinventez și să găsesc o soluție. Nu aveam practic niciun job. Nu venea niciun ban de nicăieri. Încercasem să stau în Londra și nu am rezistat mai mult de un an”, a declarat Răzvan Ciobanu într-un interviu acordat în emisiunea „Acces Direct”.

Creatorul de modă a povestit despre faptul că a vrut să intre în lumea modei din Anglia. „Am încercat să-mi găsesc un job ca designer. Și era complicat pentru că mi se spunea la interviuri că sunt overqualified (supracalificat) și nu înțelegeam ce se întâmplă”, a precizat designerul.



În acel moment, Răzvan Ciobanu a spus că prietenii i-au întors spatele. „Prietenii nu mai erau demult. Când oamenii au o situație mai delicată sau pe care ceilalți nu o înțeleg, atunci aleg probabil să rupă orice legătură. (…) Cred că orice fel de prietenie se bazează pe un interes, de orice fel. Nu trebuie să fie de ordin material, dar trebuie să existe un interes”, a precizat designerul.

Timp de doi ani, Răzvan Ciobanu a locuit în străinătate, unde a colaborat cu branduri cunoscute cum ar fi: Lowe, Armand Basi, Westwood și o divizie Zara. În ultima perioadă, apropiații spun că Răzvan Ciobanu nu mai avea bani de chirie deoarece atelierul de modă pe care a încercat să-l redeschidă a intrat în faliment.

În vârstă de 43 de ani, creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit într-un accident rutier în localitatea Săcele din Constanța.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii, nemulțumiți de medicii din Marea Britanie: «M-au chinuit prin spitale»…«Sunt înapoiați…»

Panică la bordul unui avion care decolase din Londra. Pasagerii au început să plângă de frică