Mii de camioane sunt încă blocate în apropierea portului Dover, chiar dacă Franța a ridicat restricțiile de trecere, însă numai dacă cei care vin din Marea Britanie prezintă un test COVID negativ.
Oamenii nici măcar nu mai speră să ajungă acasă înainte de Crăciun. Furioși, șoferii au declanșat un protest spontan, care a devenit violent în anumite momente.
Abia ieri, în jurul orei 15.30, personalul NHS a ajuns în portul Dover, până atunci șoferii fiind nevoiți să se deplaseze la aerodromul Manston, acolo unde alte mii de oameni așteptau să se testeze.
Boris Johnson a trimis 170 de soldați în Kent, pentru a ajuta la efectuarea de teste pe șosea și a reuși să pună în mișcare coada uriașă.
Dar Asociația Transportatorilor Rutieri din Marea Britanie a anunțat că se fac doar între 100 și 300 de teste pe oră, în condițiile în care în zonă există între 8.000 și 10.000 de camioane.
În acest ritm, este cel mai probabil ca zonă să fie degajată până în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie.
Ministrul Britanic al Transporturilor, Grant Shapps, a recunoscut că Guvernul se confruntă cu o „sarcină gigantică”. Și el i-a îndemnat pe oameni să nu meargă cu mașina în Kent până nu se va termina coada uriașă.
Zeci de șoferi care au fost blocați în Dover câteva zile și-au pierdut cumpătul și s-au confruntat cu poliția.
Unii au încercat să pătrundă cu forța în port.
Disperați să ajungă acasă de Crăciun, au făcut cozi kilometrice în Dover și pe A20 și au claxonat toată noaptea în semn de protest.
Haosul a izbucnit și în parcul improvizat de camioane aflat la 18 mile distanță de aerodromul Manston – unde șoferii care au dărâmat gardurile și au blocat drumurile.
Românul Daniel Adrian, în vârstă de 46 de ani, a ajuns în Marea Britanie sâmbătă seara și trebuia să se întoarcă în România până de Crăciun.
„I-am împins pentru că sunt bolnav și obosit. Sunt aici de patru zile”, a declarat românul pentru The Sun.
„Vreau să se întâmple ceva. Împingându-i, oamenii de deasupra lor vor observa și sperăm că se va schimba ceva. Este incredibil. Nu a trebuit să fim testați în lockdown, deoarece eram muncitori esențiali. Majoritatea dintre noi suntem singuri în camioane și nu avem contact cu nimeni altcineva. Am doi copii care plâng acasă pentru că nu mă voi întoarce de Crăciun”, a spus românul.
Camionagii – majoritatea români, polonezi și cehi – s-au confruntat în repetate rânduri cu aproximativ 30 de polițiști care blocau intrarea în port.