Un englez beat care a refuzat să plătească o cursă de taxi și a jignit un român într-un magazin, a scăpat doar cu o amendă.
În ziua de Anul Nou, David Blagburn, din Vicarage Mount, Walney, a chemat un taxi pentru a-l duce acasă. Pe drum, englezul a oprit la un magazin Tesco pentru cumpărături. Când a ieșit din magazin, a trecut pe lângă taxi, fără a schița vreun gest că are de gând să plătească.
Șoferul s-a luat atunci după el, strigându-i să achite contravaloarea cursei. Însă Blagburn nu a făcut acest lucru, ba l-a și înjurat pe bărbat. Englezul a fost reținut de personalul de securitate al magazinului care a anunțat poliția, pe motiv că în timp ce își făcea cumpărăturile, a agresat verbal un român. Potrivit celor de la Tesco, acesta i-a spus românului să plece la el în țară, exclamând: „Eu îmi plătesc taxele”.
Procurorul a spus că acest lucru este destul de ciudat, având în vedre că Blagburn este șomer, deci nu plătește nicio taxă.
Avocatul agresorului a declarat în instanță că acesta plecase să își viziteze mama în vârstă de 70 de ani, unde a stat pentru un păhărel, care s-a transformat apoi în mai multe. De asemenea, el a spus că Blagburn este inginer independent și că în ultimele luni nu prea a găsit de lucru din cauza „sciaticii”.
El s-a oferit să plătească taximetristului cursa și să își ceară scuze pentru comentariile făcute. Judecătorul a dispus amendarea agresorului cu 210 lire sterline și plata a 11,80 lire sterline șoferului de taxi, plus cheltuielile de judecată de 85 de lire sterline.
Magazin românesc incendiat în estul Angliei. Posibil atac rasist
Amnesty International despre atacurile rasiste din Marea Britanie: S-A DEPĂŞIT LIMITA!
Incidente rasiste după votul pentru Brexit. „Aveți 48 de ore să plecați dracului de aici”