Menu
in

Români exploataţi în UK, angajatori condamnaţi: «Mă tratau ca şi cum ai trata un sclav». Ce calvar au îndurat românii

Români exploataţi în UK. Doi bărbați de origine albaneză care conduceau o spălătorie auto în Carlisle au fost închiși pentru infracțiuni de sclavie împotriva angajaţilor lor de origine română. Românii lucrau în condiţii inumane, scrie desiblitz.com.

Întreaga poveste s-a desfăşurat în jurul unei spălătorii auto intitulată Shiny Carwash şi care funcţiona în Carlisle, oraş situat în apropiere de graniţa Angliei cu Scoţia.

Defrim Paci, de 42 de ani, a fost condamnat la trei ani şi nouă luni de închisoare, iar Sitar Hamid Ali, de 33 de ani, a fost condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru modul în care îi exploatau pe români.

Defrim Paci era patronul spălătoriei auto şi supraveghea întreaga afacere, în timp ce Sitar Hamid Ali era managerul spălătoriei auto şi se ocupa cu angajările. Cei doi au decis să profite la maxim de români proveniţi din comunităţi mai puţin dezvoltate şi care erau în căutarea de locuri de muncă, relatează Observator News.

Marea Britanie: Români exploatați de alți români. Amenințați că le vor fi răpiți copiii

Românii erau obligaţi să muncească chiar şi 11 ore pe zi, de la 8 dimineaţa la 7 seara, fără pauză, iar unii munceau chiar şi şapte zile din şapte. În plus, pentru că aveau de achitat costurile cu transportul până în Anglia şi cazarea, românii ajungeau să trăiască fiecare cu doar 20 de lire sterline pe săptămână.

Mulţi dintre români au suferit arsuri de la substanţele utilizate pentru curăţarea maşinilor pentru că nu erau echipaţi corespunzător. Pe parcursul procesului, unul dintre români a precizat că “mă tratau ca şi cum ai trata un sclav”. Nu în ultimul rând, cel puţin 12 dintre muncitorii români exploataţi la spălătoria auto au fost puşi să locuiască într-o casă dărăpănată şi plină cu şobolani.

Muncitorii români erau ameninţaţi că dacă vin cu pretenţii îşi vor pierde locurile de muncă. Un alt muncitor a precizat, pe parcursul procesului, că încasa doar 30 de lire sterline pentru o zi în care muncea 11 ore, în timp ce un alt român a lăsat de înţeles că albanezii făceau evaziune fiscală. Întrebat dacă documentele erau adevărate, respectiv că ar fi muncit 152 de ore într-o lună şi ar fi încasat 7,2 lire sterline pe oră, românul ar fi afirmat că, de fapt, doar suma încasată este adevărată, în jur de 1.100 de lire sterline, numărul de ore muncite fiind mult mai mare. Ba chiar muncitorul respectiv a ţinut să precizeze că nu a avut asigurare de niciun fel cât a lucrat la spălătoria auto a albanezilor.

O a treia persoană implicată în cazul albanezilor a fost achitată. Anchetatorii au ţinut să precizeze, la finalul procesului, că “am colaborat cu alte autorităţi, pentru a forma un dosar complet, dar nu ne-am fi descurcat să-i aducem pe aceşti oameni în faţa Justiţiei fără ajutorul şi suportul victimelor. Sperăm ca acest caz să ajute şi alte victime ale exploatării umane să-i dea în vileag pe cei care comit astfel de infracţiuni”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1.5]
Exit mobile version