in

Români, sclavi la spălătoriile auto din Anglia. Plătiți cu 20 de lire sterline pentru o săptămână de muncă

Lucrătorii români de la spălătoria auto Shiny din Carlisle au suferit arsuri chimice și erau obligați să locuiască în case murdare, pline de șobolani, a spus procurorul în fața Curții Coroanei din Carlisle, nordul Angliei.

Frații Defrim și Jetmir Paci, de 42 și 37 de ani, și Sitar Ali, de 33 de ani, neagă exploatarea cetățenilor români în anii 2016 și 2017.

Procurorii au spus că cei trei aranjau ca oamenii să vină în Marea Britanie pentru a fi exploatați.

Anchetatorul a spus că Defrim Paci “a condus conspirația”, fiind “responsabil pentru cumpărarea terenului și înființarea” spălătoriei auto.

Fratele său, a mai declarat procurorul, a fost implicat în lucrările de construcție la fața locului și în transportul personalului.

Ali era responsabil pentru tratamentul zilnic al oamenilor, salariile și plata pentru transportul lor în Marea Britanie, cazarea și încasarea chiriei.

Potrivit anchetei, lucrătorii „au fost obligați să lucreze multe ore în condiții rele pentru un salariu foarte mic, munca lor fiind exploatată în beneficiul inculpaților”.

Procurorul a mai susținut că românilor li s-au luat cărțile de identitate până la rambursarea datoriilor legate de costul călătoriei, li s-a cerut să locuiască într-o locuină „foarte murdară” și „au primit doar 20 de lire sterline după o săptămână de muncă de 11 ore pe zi, șase zile din șapte”.

Anglia: Români, sclavi la o spălătorie auto. Trei bărbați sunt judecați pentru „muncă forțată”

Nu aveau pauze, aveau pielea „arsă” de la substanțele chimice și nu primeau haine de protecție, a spus procurorul.

„M-au tratat ca pe un sclav”, a spus unul dintre angajații spălătoriei.

Frații Paci și Ali neagă acuzațiile ce li se aduc.

Defrim Paci și Jetmir Paci au declarat polițiștilor, atunci când au fost intervievați, că nu aveau nici o implicare sau cunoștințe despre ceea ce se întâmpla la spălătoria auto Shiny din Carlisle.

Procesul va dura aproximativ șase săptămâni, arată BBC.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Șoc într-o biserică din Londra. Pastor arestat pentru că predica definiția biblică a căsătoriei

Boris atacă Uniunea Europeană. Două nave de război britanice, înarmate cu tunuri și mitraliere, trimise în Canalul Mânecii împotriva pescarilor francezi