Menu

Românii din străinătate, MAI MULȚI decât cei din România. Raport ȘOCANT al Comisiei Europene

România va pierde 40% din populație, în special cea activă, arată un raport al Comisiei Europene.

În ultimii 25 de ani, cele mai mari pierderi demografice din cauza migrației au avut loc în țările din Estul Europei.

În România efectul exodului este dramatic. Dacă ritmul de emigrare a românilor va continua, în diaspora va ajunge o populație cu origini românești mai mare decât în țara de origine.

În cazul în care migrația din ultimii ani persistă (circa 200.000 de emigranți pe an), populația din România s-ar reduce de la 19,9 milioane în 2015 până la 13,8 milioane până în 2060 (un declin de 30% al populației), arată raportul Comisiei Europene (CE), citat de Monitorul de Cluj.

În cazul unei dublări a migrației din România spre alte țări din UE, România ar putea pierde aproximativ 40% din populație până în 2060, asta înseamnă circa 7,8 milioane de cetățeni, potrivit analizei. Este cea mai mare pierdere vehiculată într-un raport oficial până acum. Practic, în România ar rămâne sub 12 milioane de locuitori.

Proiecția populației României, făcută de Eurostat, arată că pe 1 ianuarie 2020, adică anul viitor, România va ajunge la 19 milioane de locuitori și e posibil să scadă sub 19 milioane de locuitori până la finalul anului. În anul 2080, în scenariul de bază luat în calcul de Eurostat, populația va ajunge la 14,5 milioane de locuitori. În scenariul în care migrația va fi una ridicată, populația ar urma să ajungă la 14 milioane de locuitori în 2080.

 

”Statisticile din 2015 indică faptul că aproape 5 milioane de români lucrează în străinătate. Dintre aceștia 68% trimit bani familiilor lor. Principalele țări de destinație ale românilor sunt: Italia, cu peste 1 milion de migranți români, Spania cu peste 650 mii migranți români și Germania cu 590 mii migranți români. În 2014, remitențele în România au reprezentat 1,7% din PIB”, arată studiul citat.

Majoritatea migranților sunt adulți tineri, activi, majoritatea cu studii sau calificări, iar efectul direct al emigrării lor este pierderea populaţiei active în primul rând. Asta înseamnă mai multe efecte indirecte, printre care reducerea numărului de familii noi, deoarece numărul de potențiali părinți este mai mic.

47% dintre tinerii cu vârste între 16 și 35 de ani spun că și-ar dori să emigreze. Cu cât sunt mai educați, cu atât e mai mare predispoziția oamenilor spre migraţie pentru a câștiga mai bine de pe urma calificării lor.

Diaspora, ACASĂ! Guvernul Dăncilă negociază cu mai multe state întoarcerea românilor din străinătate

Dan Bittman, despre taxele plătite de românii din străinătate: „Muncitorul meu plătește taxe francezului, neamțului, spaniolului, nu mie“

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version