Un român care a furat băutură dintr-un supermarket ASDA din Perth, Scoția, a fost găsit de poliție dormind într-un cărucior de cumpărături.
Florin Nedelcu, în vârstă de 31 de ani, fusese filmat de camerele de supraveghere în timp ce fura o sticlă de vin din magazin. A fost anunțată poliția, care nu a trebuit să caute prea mult. Românul băuse sticla de vin și, beat, a adormit într-un cărucior de cumpărături din parcarea supermarketului.
„ Nu există informații despre sticla de vin furată, dar, având în vedere starea în care se afla (bărbatul – n. red.) în cărucior, presupunem că a bătut-o”, a declarat reprezentantul magazinului.
Nedelcu, fără o locuință fixă, a recunoscut că a furat sticla de vin din ASDA, pe 7 noiembrie.
„Acuzatul a fost foarte sincer și este la prima infracțiune. Vinul costa, probabil, între cinci și șapte lire sterline”, a spus apărătorul românului.
Avocatul a mai spus că Nedelcu vrea să se întoarcă în România, când va fi eliberat.
Judecătorul a amânat pentru trei luni pronunțarea sentinței și i-a ordonat românului să aibă un comportament bun în această perioadă.