Menu

Secțiile de terapie intensivă din Marea Britanie se umplu cu bolnavi de COVID

Numărul internărilor la terapie intensivă a celor infectați cu Covid-19 în spitalele din Marea Britanie a crescut cu peste 50% în săptămâna care s-a încheiat pe 7 iulie.

Este vorba în special de persoane sub 50 de ani care sunt mai puțin susceptibile de a fi complet vaccinate, cum ar fi femeile gravide și pacienții fără alte afecțiuni grave.

Un model al evoluției pandemiei indică un vârf de 2000 de internări pe zi și 200 de decese în următoarele șase săptămâni.

Dr. Leanne Cheyne, medic specialist în boli respiratorii la Bradford Royal Infirmary, a distribuit duminică o fotografie cu pacientul ei, Matthew Keenan, conectat la o mască de oxigen pe patul de spital.

Guvernul britanic este acuzat că ia o „decizie criminală”. „Dorește infectarea în masă a populației”

„Matthew a fost de acord ca eu să împărtășesc povestea lui. El era un vaccinosceptic declarat până a luat COVID și mi-a spus dacă ar putea întoarce timpul, ar face-o. Cei mai bolnavi pacienți sunt nevaccinați și sub 40 de ani. Matthew se luptă pentru viața lui… salvați-o pe a voastră”, a avertizat dr. Cheyne.

Keenan, în vârstă de 34 de ani, a distribuit o imagine a testului său pozitiv pe pagina sa de Facebook pe 2 iulie.

Dr. Daniele Bryden, prodecanul Facultății de Terapie Intensivă din Londra, a declarat că pacienții care ajung acum la terapie intensivă sunt mai tineri decât în ​​oricare dintre primele două valuri și în mare parte fie nevaccinați, fie nu sunt total vaccinați.

Ratele de vaccinare în rândul tinerilor s-au redus, provocând îngrijorare cu privire la scăderea cererii. Unii oameni de știință solicită guvernului să ofere stimulente pentru vaccinare.

La ora actuală, 87% din populația Regatului Unit a primit prima doză de vaccin, în timp ce 66% sunt complet vaccinați.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version