in

Guvernul britanic este acuzat că ia o „decizie criminală”. „Dorește infectarea în masă a populației”

Peste 1200 de oameni de știință acuză guvernul britanic de o „decizie criminală”, aceea a unei strategii de infectare în masă a populației cu COVID, prin ridicarea restricțiilor rămase la 19 iulie.

Autorii unei scrisori semnată de mai mult de 1.200 de oameni de știință și medici britanici descriu strategia guvernului drept „imunitate de turmă prin infecție în masă” și o consideră „neștiințifică și lipsită de etică”.

Editorul-șef al Lancet, Richard Horton, citat de The Independent, spune că medicul șef Chris Whitty „a denaturat în mod intenționat opinia științifică”, susținând că există un sprijin larg pentru abordarea primului ministru.

Coaliția National Voices, formată din aproape 60 de organizații caritabile de sănătate și asistență socială i-a scris lui Boris Johnson îndemnându-l să reconsidere, avertizând că recuperarea asistenței medicale va fi subminată dacă mai multor mii de oameni li se va permite să se îmbolnăvească de coronavirus în timpul verii.

Președintele Asociației Medicale Britanice, Dr. Chaand Nagpaul, a avertizat că decizia este „iresponsabilă”  și ar putea avea „consecințe potențial devastatoare” într-un moment în care numărul infectărilor se ridică la peste 36.000 pe zi.

Consilierii științifici ai guvernului britanic: Relaxarea va duce la 200 de morți de COVID pe zi și la 2.000 de internări


Primul ministru scoțian, Nicola Sturgeon, a anunțat că toată Scoția va trece la cel mai scăzut nivel de restricții ale, pe 19 iulie, dar a spus că măștile vor fi ăăstrate, deoarece ridicarea imediată a tuturor restricțiilor „ne-ar pune pe toți într-un risc mai mare ”.

Ultimele cifre oficiale arată că marți s-au înregistrat 50 de decese în Marea Britanie și 213 în ultimele șapte zile – cu 50% mai multe decât săptămâna precedentă.

De asemenea, au fost raportate 36.660 de cazuri zilnice de COVID, în creștere cu 27% față de săptămâna precedentă, în timp ce spitalizările din Anglia au crescut la cel mai înalt nivel din ultimele patru luni, la 502, la 11 iulie.

Guvernul admite că numărul infecțiilor ar putea crește până la 100.000 pe zi, după eliminarea restricțiilor din 19 iulie.

Autorii scrisorii spun că ridicarea tuturor restricțiilor înseamnă permiterea unei infectări în masă pentru a obține imunitatea de turmă înainte de iarnă, când bolile respiratorii sunt cele mai grave.

Dr. Deepti Gurdasani, de la Universitatea Queen Mary, din Londra, a spus: „Vom privi în urmă și vom vedea ca aceasta este, probabil, cea mai întunecată zi pentru știința din Marea Britanie.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 1.3]

Țigări de milioane de lire sterline, capturate de la traficanții români în Marea Britanie. 157 de percheziții în România, sunt căutați patroni de firme și persoane importante

Pasagerii cu certificat european COVID nu mai trec prin controlul DSP în România. „Certificatele emise în UK NU SUNT VALABILE!”