Menu

Imunolog român la Oxford: „Singura soluție pentru România – CARANTINA NAȚIONALĂ”

Un imunolog român de la Unviersitatea Oxford sfătuiește autoritățile din România să instituie carantina națională pentru a rezolva problema îmbolnăvirilor de COVID.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, 20 octombrie, că singura cale de a scăpa de pandemie este vaccinarea și până când românii vor fi convinși să se imunizeze este nevoie de restricții „prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili”.

Președintele a transmis că, începând de luni, va fi vacanță școlară pentru două săptămâni pentru toți elevii, iar măștile vor fi obligatorii în toate spațiile închise sau deschise. De asemenea, va fi restricționată circulația de noapte, excepție făcând cei vaccinați și cei cu legitimație de serviciu care au o treabă de rezolvat. În plus, în timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis numai cu certificatul verde, „iar cei nevaccinați, din păcate, vor avea o sumedenie de restricții”.

Londra: Un nou lockdown în octombrie. Marea Britanie va intra într-un „vârf de infectări și spitalizări”

Guvernul va stabili vineri, 22 octombrie, foarte concret, ce restricții intră în vigoare, după ce Comitetul Național și experții în materie vor stabili cu toate detaliile aceste norme și le vor transpune, sigur, și în limbaj juridic”

Ștefan Dascălu: „Singura soluție este carantina națională”

Imunologul Ștefan Dascălu, cercetător și doctorand la Universitatea Oxford, a declarat pentru ziare.com că în momentul de față singura soluție pentru România este instituirea unei carantine naționale.

„Închiderea școlilor este o măsură greu de implementat și cu un impact puternic atât asupra copiilor, cât și asupra părinților. Dar trebuie să ne gândim că era ceva necesar și nu ne referim la acest moment, ci trebuia implementat mult mai devreme pentru a mai relaxa din presiunea enormă pe care o avem acum asupra sistemului nostru sanitar.

Din păcate, absența oricărei declarații cu privire la un lockdown național lasă foarte mult de dorit, ținând cont că în momentul de față, singura soluție pentru România este instituirea unei stări naționale de carantină pentru a preveni răspândirea extrem de agresivă a virusului. În acest moment, spitalele nu mai fac față.

Au fost măsuri cu jumătate de normă în România

Trebuie menționat că lockdown-ul nu rezolvă pandemia, ci reușește să încetinească progresia aceasta foarte agresivă a virusului și practic lasă un loc de respiro pentru spitale, pentru medici și astfel putem gestiona pacienții care vin cu forme grave de COVID”, a explicat expertul pentru Ziare.com.

„Oamenii sunt extrem de obosiți. Suntem la peste un an și jumătate de restricții și măsuri implementate cu jumătate de normă care nu au avut efectul dorit tocmai din acest motiv”, a mai spus acesta.

Cercetătorul a mai precizat că „este o problemă majoră în România faptul că avem puțin peste 30% vaccinați, însă o campanie de vaccinare trebuie implementată pe termen lung și trebuie bine gândită”.

Miercuri, 20 octombrie 2021, România a înregistrat 17.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 266 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, a transmis GCS.

Reamintim că marți, 19 octombrie, a fost cel mai negru bilanț de la începutul pandemiei, cu 18.863 de cazuri noi și 574 de decese în rândul pacienților COVID. În secțiile de Terapie Intensivă erau internate 1.805 de persoane.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version