Studiu: 63% dintre românii din Marea Britanie vor să se întoarcă în țară. Vor să investească în România



57% dintre cei care au emigrat vor să se întoarcă în România, conform rezultatelor unui studiu despre diaspora românească, realizat de Open-I Research, la cererea RePatriot.

Potrivit unui comunicat de presă al programului RePatriot, cele mai mari procente se înregistrează în Italia (68%) și Marea Britanie (63%), iar cele mai mici în Germania și Statele Unite (43%).

„Pentru a investi în țara lor, românii au nevoie de încredere și de oportunități, au nevoie de exemple de succes în care să se regăsească. Corupția, birocrația și neîncrederea în clasa politico-administrativă sunt principalele bariere pentru repatrierea prin antreprenoriat. Încercăm să micșorăm aceste bariere prin puterea exemplului, prin platforma RePatriot, prin întâlniri directe în care lucrăm împreună umăr la umăr pentru a genera plusvaloare afacerilor noastre și României”, a declarat Marius Bostan, inițiatorul RePatriot.

Potrivit studiului amintit, 56% dintre românii emigrați vor să investească în România. Mai mult, 69% dintre românii din Marea Britanie vor să facă acest lucru.  Ei consideră că cele mai atractive domenii sunt turismul (37%) și agricultura (38%), însă principala lor barieră este corupția din România.

„Un trend interesant și explicabil în contextul Brexit se observă la românii din Marea Britanie, care, pe lângă faptul că vor să se întoarcă în țară în procent foarte mare, vor să și investească în România, marea majoritate dorind să înceapă o afacere”, a declarat la rândul lui Claudiu Vrînceanu, unul din liderii proiectului RePatriot.

Dintre românii din Marea Britanie care vor să se întoarcă în țara, 56% vor să înceapă o afacere. Ei se declară optimiști cu privire la potențialul de schimbare al României și, în plus, vor să folosească acolo lucrurile pe care le-au învățat și să ajute la schimbarea în bine a mentalității românești.

Odată emigrați, românii țin legătura cu țara, în special cu familia. Mai mult decât atât, ei transferă bani în țară, 71% au transferat bani în ultimele 12 luni (procentul cel mai mare se înregistrează la emigranții din Spania, 78%).

Studiul privind românii din diaspora a fost inițiat în august 2017, de către agenția de cercetare Open-I Research la cererea RePatriot și poate fi descărcat de AICI.

Chestionarul a fost completat online de către 1.192 români emigrați în țări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, SUA, Franța, Canada, Austria, Norvegia, Belgia.

Elena Ionescu, taximetrist Uber: „Londra este un oraș al sclavilor. Am avut o viață mai bună în România”

Mii de tineri români pleacă la studii în străinătate în fiecare an. Marea Britanie, prima opțiune

Record de români în Regatul Unit. Cifrele depășesc orice imaginație

Dramă națională: peste 200.000 de români au plecat din România în 2016, pierderi de miliarde

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Economia Marii Britanii, rezultate mai slabe decât așteptările. Scădere în al doilea trimestru

Londra. Dispar zeci de mii de locuri de muncă în domeniile bancar și financiar. „Nu putem aștepta la nesfârșit”