in

Tânăr român dispărut în Anglia, găsit mort într-o toaletă. Ar fi fost amenințat cu moartea

Valentin Dorel Șleapcă, un tânăr de 27 de ani, din Roman, dat dispărut în timp ce se întorcea în România, a fost găsit mort de poliția britanică.

Dispariția lui Valentin  este învăluită în mister, din cauză că acesta nu a mai fost de găsit după ce își lăsase bagajele în autocarul care trebuia să îl ducă acasă.

Trupul lui Valentin ar fi fost descoperit într-o toaletă publică, spânzurat, potrivit tatălui băiatului.

Reprezentanții firmei de transport spun că românul a fost așteptat să revină la autocar. Însă, după o perioadă, șoferul a trebuit să plece în cursă fără el.

Sora lui Valentin, care se află și ea în Marea Britanie, a confirmat decesul fratelui său și a precizat pentru Observator.tv că doi polițiști s-au prezentat la adresa unde locuiește și i-au adus la cunoștință că fratele său Valentin a fost găsit mort.

Sora românului a precizat că va putea face mai multe declarații după identificarea oficială a cadavrului.

Tatăl lui Valentin a anunțat dispariția fiului său, implorând pe toată lumea să îl ajute să-și găsească copilul.

„Fiul meu a dispărut din (autocar) de pe data de 16.12. 2018 plecând din Londra. În Anglia nu a mai fost preluat de autocarul care trebuia să ajungă în România. Va rog, ajutați-mă!”, ne-a scris tatăl tânărului, care a precizat că a anunțat atât autoritățile britanice, cât și pe cele din România.

De asemenea, el spune că fiul său ar fi fost amenințat cu moartea în microbuzul care l-a adus la autocar.

Tatăl băiatului spune că are ca dovadă un sms trimis de Valentin unui prieten, în care îi spune acestuia că anumite persoane din microbuz vor să-i ia viața.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

DEZASTRU! Jumătate din tinerii din România se gândesc să emigreze

Preotul anglican de 80 de ani, din nou împreună cu Florinel de la Vișina