Povestea românului Ovidiu Olea a ajuns în “The Guardian”. Tânărul s-a îmbogăţit în plină pandemie de coronavirus după ce s-a transformat dintr-un antreprenor în tehnologie financiară într-un “mogulul măştilor de protecţie”.
La finalul lunii ianuarie, Olea încerca să facă rost de câteva zeci de măşti pentru cei 20 de angajaţi ai săi. Iar, până astăzi el a reuşit să vândă 50 de milioane de măşti de protecţie în Asia şi Europa, iar în curând va începe şi producţia proprie în România: „Dacă Ovidiu Olea este uimit de faptul că s-a transformat dintr-un antreprenor în finanţe într-un mogul al măştilor în numai patru luni, nu arată niciun semn că ar fi. Tranziţia a început inofensiv. La sfârşitul lunii ianuarie, când coronavirusul s-a extins dincolo de Wuhan, Olea a decis că va cumpăra măşti pentru angajaţii săi.
Românul locuieşte în Hong Kong, unde conduce o firmă de tehnologie de plată. Personalul său nu este mare – doar 20 de angajaţi – dar găsirea chiar şi a câteva sute de măşti s-a dovedit a fi grea. O parte a problemei a fost că anul trecut, după ce protestatarii din Hong Kong au folosit măşti pentru a-şi ascunde identitatea, guvernul chinez a restricţionat proviziile de pe continent.
Înainte de pandemie, jumătate din măştile lumii erau fabricate în China; acum, odată cu producerea în regim forţat, această cifră poate ajunge la 85%. Dacă China nu îţi trimite măşti, probabil că nu vei avea. Nu avem măşti, au spus farmaciile locale, dar dacă găsiţi dumneavoastră, le vom cumpărăm noi”, se arată în articolul din The Guardian.
Va produce măşti în România
Englezii au scris despre cum a reuşit să vândă românul aproape 50 de milioane de măşti de protecţie în timpul pandemiei de coronavirus în toată lumea:
„Din februarie, pe măsură ce pandemia s-a răspândit, a cumpărat şi vândut un milion de măşti N95 de la North Safety Products. În martie, Olea a devenit distribuitor de măşti.
El a vândut măşti guvernului din Hong Kong, ţărilor europene, prin diplomaţii lor din Hong Kong şi China, şi companiilor europene, care le doreau pentru angajaţii lor. Olea spune că a vândut aproximativ 48 de milioane de măşti”.
Ovidiu Olea va începe să şi producă măşti şi o va face în România. El a auzit că purtarea măştilor va fi obligatorie în ţara noastră aşa că va începe să şi producă: „Vor fi testate de laborator independent ca să certificăm calitatea. Trebuie să filtreze minimum 94%.
Provocarea este obţinerea de material filtrant de cea mai bună calitate, la preţ irezonabil şi care să fie disponibil într-un flux continuu. E importantă seriozitatea producătorului, nu poţi începe să produci şi după o lună să nu mai poţi oferi aceeaşi calitate. Eu vreau să lucrez cu furnizori consacraţi din SUA şi Europa”, a povestit românul pentru adevărul.ro.