S-a mai dus unul… Încă un an în care românii din comunitate și-au luat ghionturi de la autoritățile britanice, oferite sub forma refuzului unor drepturi esențiale. Încă unul în care am fost tratați ca rezerve pe banca echipei Uniunii Europene într-o aparent veșnică euroharababură.
Scutiți de aceleași drepturi ca restul cetățenilor europeni, am fost și am rămas înghesuiți, forțați să trecem prin tot soiul de proceduri absurde pentru un permis de lucru. Mai mult, lăsăm în spate un 2011 în care am suportat, ca români, denigrările, deseori puerile, ale tabloidelor, care nu au scăpat nicio ocazie să ne asocieze cu imaginea unor infractori blegi.
În același timp, în 2011 am descoperit, încă o dată, că tot contextul negativ, toate bătăliile pe care românii din UK le au de dus cu prejudecățile, cu refuzul dreptului de muncă, cu discriminările, nu au puterea să-i oprească să dezvolte povești de succes pe meleagurile britanice. Ba, din contră, pe unii dintre români, acestea par să-i ambiționeze și să-i motiveze mai abitir.
În 2011 am adunat în paginile săptămânalului nostru o colecție fantastică de reușite ale românilor din Marea Britanie. Am întâlnit oameni care au afaceri de succes la care nici nu ar fi visat în România din cauza sistemului birocratic golănesc, care e mai dificil de înțeles decât ideea că democrația trebuie să fie scumpă pentru un popor sărac.
Am cunoscut tineri studenți care îndrăznesc să creadă că, după ce termină facultatea, nu trebuie să studieze și materia obligatorie: Îndrumar de folosit pila sau șpaga în carieră. Ba, chiar am dat și peste profesori care nu-și mai irosesc talentul într-un sistem corijent la toate cele sfinte și care sunt apreciați la adevărata valoare în UK.
De doctorii și asistenții medicali români, care acasă erau schilodiți de un sistem de sănătate suferind cronic și care acum salvează zeci de vieți pe noile meleaguri adoptive, nici nu mai vorbim.
Uitându-ne în spate, putem spune că piedicile guvernanților britanci, mânate de un populism ieftin prin care hrănesc o spaimă față de imigranți mai ceva ca frica de buba neagra, nu ne mai influențează cu nimic. Dacă le comparăm cu coatele în gură pe care politichia românească le scapă celor care vor să crească acasă, par doar niște hărțuiri blajine.
Florin Brătescu
