in

UK plăteşte £130 de milioane pe an costuri de detenţie pentru imigranţi



Marea Britanie cheltuie £130 de milioane pe an pentru reţinerea imigranţilor care îşi aşteaptă deportarea. 40 de imigranţi sunt reţinuţi chiar pentru mai mult de doi ani.

Numărul celor reţinuţi după ispăşirea sentinţei în vederea deportării depăşeşte 3.500, reiese dintr-un raport recent, iar inspectorii susţin că ar trebui luate măsuri în vederea rezolvării rapide a cazurilor de acest fel şi deportarea cât mai promptă, înainte de încheierea mandatului de închisoare.

“Este evident că există un interes public în utilizarea cât mai eficientă a detenţiei în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, dar trebuie şi o responsabilitate morală pentru a ne asigura că nu este folosită în mod inutil”, au declarat Nick Hardwick, inspectorul şef al închisorilor şi John Vine, inspectorul şef al imigraţiei şi frontierelor.

Aproximativ 3,000 de oameni au fost reţinuţi în centre de detenţie pentru imigranţi şi alţi 500 în închisori, fiecare creând costuri de £102 pe zi, ajungandu-se astfel la costuri totale de peste £130 milioane până la sfârşitul anului.

Deocamdată nu s-a stabilit o limita de timp pentru reţinerea imigranţilor în centre de detenţie. Numărul celor reţinuţi a crescut cu 6% în acest an (până la sfârşitul lunii septembrie), în timp ce cifrele cu numărul de deţinuţi imigranţi reţinuţi în închisori nu este publicat cu regularitate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Avantajele şi dezavantajele imigraţiei, aşa cum le văd britanicii

Preţurile caselor pot scădea cu 10% dacă se reduce imigraţia în masă