Un medic român vorbeşte despre traumele celor vindecaţi de coronavirus: «Mulţi rămân cu sechele, nu e o ,,simplă gripă”»

Ce urmări are COVID-19 asupra organismului celor vindecaţi. Cosmin Librimir, medic aflat în prima linie a luptei cu noul coronavirus la Spitalul Județean din Reșița explică prin ce vor trece o parte dintre persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Medicul a postat pe pagina personală de Facebook un text în care descrie stările celor infectați cu această boală.

Acesta avertizează că persoanele infectate cu noul coronavirus, care reușesc să se vindece, vor rămâne cu urmări medicale destul de neplăcute.

Astfel, un tânăr care ajunge pe ventilație poate să piardă până la 40 la sută din masa musculară în 20 de zile, iar alții pot avea traume la nivelul feței și al corzilor vocale.

“Resuscitarea sau ventilația pentru Covid19 nu este o mască de oxigen pusă în gură în timp ce vă culcați. Este o ventilație INVAZIVĂ, sub anestezie generală, și constă în a sta de 2 până la 3 săptămâni FĂRĂ A TE MIȘCA, de multe ori cu fața în jos,CU UN TUB PENTRU TRAHEE care permite pacientului să respire, în ritmul mașinii la care este conectat. NU POȚI SĂ VORBEȘTI SAU SĂ MĂNÂNCI, sau să faci ceva în mod natural. Disconfortul și durerea necesară necesită sedative și calmante. În timpul în care pacientul are nevoie de mașină să respire, se face în comă artificială sau indusă.”, scrie medicul pe Facebook.

Revenirea e de durată

Doctorul Librimir mai spune că, pe lângă pierderea masei musculare cu până la 40%, recuperarea după infecția cu acest virus poate dura de la 6 luni la un an.

”În 20 de ZILE cu acest tratament la un pacient tânăr, PIERDEREA MASEI MUSCULARE ESTE DE 40%, iar reeducarea ulterioară va fi de 6-12 luni. În plus, și cu traume asociate la nivelul gurii sau corzilor vocale.

Din acest motiv, persoanele în vârstă sau cele fragile NU REZISTĂ… Cei care rezistă și,, scapă ,, vor rămâne cu sechele… Coronavirus nu e o,, simplă gripă”, adaugă medicul din Reșița.

Tot pe contul personal de Facebook, medicul din Reșița a urcat și o serie de imagini care descriu realitatea din spitale.

#CoronavirusLa cei cu simptome, internați.Resuscitarea sau ventilația pentru Covid19 nu este o mască de oxigen pusă în…

Posted by Cosmin Librimir on Saturday, May 16, 2020
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Helmuth Duckadam, atac la românii care se întorc în țară: „Nu au contribuit cu nimic la bugetul Sănătăţii”

Afaceristul Puiu Popoviciu a pierdut definitiv 224 de hectare de teren în București. Condamnat la 7 ani de închisoare în România, Popoviciu trăiește la Londra