Menu
in

INCREDIBIL: Un român din Anglia care și-a tăiat mâna în timp ce își înjunghia soția primește despăgubiri de la NHS

Un român din Anglia care și-a înjunghiat soția cu un cuțit de bucătărie, lăsând-o aproape moartă, a primit despăgubiri cu 17.500 de lire sterline pentru că și-a rănit mâna în timpul atacului, arată Daily Mail.

Dorinel Cojanu, 36 de ani, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, în decembrie 2015, pentru tentativă de omor, după ce a înfipt un cuțit în spatele soției sale, Daniela, în bucătăria casei lor, în timp ce era beat.

Cuțitul a intrat prin sânul drept al Danielei, a trecut prin două coaste, străpungându-i un plămân și ficatul. Ea a suferit răni atât de grave încât medicii au anunțat familia că s-ar putea să nu supraviețuiască.

Daniela, în vârstă de 35 de ani, a stat aproape patru luni în spital între viață și moarte și a rămas cu cicatrici permanente.

Coventry: Crimă într-o familie din România. Băiețel de cinci ani înjunghiat mortal, bunica arestată

Bărbatul a înjunghiat-o cu atâta ferocitate încânt și-a provocat tăieturi adânci la două degete de la mâna dreaptă, medicii decizând că are nevoie de intervenție chirurgicală imediată.

Cojanu a stat doar cinci ani în închisoare, de unde a făcut o cerere de despăgubire împotriva NHS, acuzând că nu a fost tratat imediat și că astfel nu își mai poate folosi mâna dreaptă.

La o audiere din mai 2021 la Tribunalul din Norwich, el a primit 8.500 de lire sterline despăgubiri.

Acesta a insistat că Daniela a fost cea care l-a atacat și că a suferit accidentarea în timp ce încerca să se apere. El a descris-o ca pe o „altercație”.

Avocații săi au contestat decizia la Înalta Curte, iar judecătorul a hotărât ca despăgubirea să fie ridicată la 17.500 de lire sterline, declarând că modul în care s-a rănit nu e relevant pentru cererea civilă împotriva NHS.

În judecata sa, magistratul a decis că nu a contat dacă Cojanu s-a rănit „deschizând o cutie de fasole… sau în timp ce încerca să-și ucidă soția”.

„El a fost rănit înainte de a fi internat în închisoare. La acel moment nu era condamnat pentru nimic. Nu contează dacă a suferit rănirea deschizând o cutie de fasole, într-un război între bande sau în timp ce încerca să-și ucidă soția”, a declarat judecătorul.

Cojanu a cerut o despăgubire totală de 125.000 de lire sterline, insistând că lipsa unei intervenții chirurgicale l-a împiedicat să lucreze.


…INCREDIBIL: Un român din Anglia care și-a tăiat mâna în timp ce își înjunghia soția primește despăgubiri de la NHS…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 1.3]
Exit mobile version