Atunci când am văzut pentru prima dată moscheea din Cricklewood, nu pot să spun că nu m-a trecut un fior. Omul hrănit zeci de ani cu istoria Europei orientale în care turcii musulmani cucereau Constantinopolul și transformau biserica Sfânta Sofia în moschee nu putea să conceapă minaretul construit peste turla sănătoasă ale fostei biserici anglicane.
Nu știam nimic despre construcția respectivă, dar ceea ce vedeam a fost interpretat de instinctul meu drept o anomalie. Credincios sau nu, este greu să negi ceea ce ți s-a servit drept istorie și cultură încă din fragedă copilărie.
Știam că bisericile din Marea Britanie pot fi vândute și apoi transformate în case de locuit, ba chiar în restaurante, cluburi sau discoteci. Exact același lucru se întâmplase și cu biserica din Cricklewood, aveam să aflu mai târziu.
Probabil că mulți dintre voi ați trecut pe acolo sau locuiți în zonă, dar nu știu câți ați fost curioși să aflați istoria lăcașului de cult în care crucea a fost înlocuită de semilună. Am fi tentați, poate, să credem, că această „convertire” este recentă. Nu este tocmai așa.
Am aflat că biserica, ce a fost construită la începutul secolului trecut, a fost cumpărată de comunitatea musulmană din Cricklewood în anul 1974 și a funcționat având același aspect, de biserică anglicană, vreme de 30 de ani. Abia în 2005 au fost adăugate domurile sferice de culoare verde, iar turla i-a fost transformată în minaret.
Din punct de vedere arhitectonic, clădirea mi se pare o oroare. Nu vreau să fiu răutăcios, dar domurile alea verzi postate pe o biserică victoriană arată ca rămășițele ciudate ale unei invazii extraterestre.
Probabil că teama de eventualele acuzații de islamofobie a primat în fața esteticului, iar primăria Brent a aprobat acum 10 ani modificările arhitecturale fără să prea țină seama de impactul vizual.
În timp însă, oamenii s-au obișnuit cu prezența hibridului arhitectonic, mai ales că în ceea ce îi privește pe englezi, bisericile anglicane nu sunt decât niște simple clădiri, fără valoare spirituală. Așa se face că în Leeds, spre exemplu, comunitatea romanescă a cumpărat o astfel de biserică, pe care a transformat-o într-una ortodoxă. Mai mult, sunt biserici închiriate de diverse comunități sau biserici unde se țin atât slujbe ale congregațiilor britanice, cât și slujbe ortodoxe.
Așadar, de 40 de ani, musulmanii din Cricklewood merg să se roage într-o moschee ce a fost odată biserică. Iar în sudul Londrei se află cea mai mare moschee din vestul Europei (poate adăposti 10.000 de credincioși musulmani). Pe tot teritoriul Marii Britanii sunt aproximativ 1800 de moschei. Dar asta nu face Londra un oraș musulman, ci unul tolerant, mult mai tolerant decât multe altele de pe această planetă.
În București se va ridica o moschee unde vor încăpea, din câte am auzit, 1.500 de oameni, cei mai mulți dintre ei vecinii și prieteni noștri de religie musulmană.
De când s-a anunțat acest lucru, mulți români și-au arătat partea xenofobă, intolerantă. Muftiul Cultului Musulman din România a devenit, brusc, trimisul satanei. Turcii și tătarii nu mai sunt bunii vecini de altă dată, ci sunt musulmani, deci teroriști. Un tip îmbrăcat despre a cărui sănătate mintală ar trebui să vorbească medicii îngroapă porci și cruci pe terenul moscheii. Mai grav, omul adună și ciraci, printre urmăritorii de pe Facebook îmbărbătați cu secvențe din filmele comuniste despre Ștefan cel Mare, „atletul lui Cristos”.
Nu mă miră atitudinea românilor. Păi unii dintre ei nu pot tolera nici măcar alte biserici creștine. Vezi scandalurile dintre ortodocșii și greco-catolicii ardeleni. Nu există nici măcar atâta înțelegere între ei încât ambele congregații să poată face slujbe în aceeași clădire.
Și atunci, mi-a venit în minte scenariul: cum ar reacționa românii dacă o biserică din București ar fi transformată în moschee? Sau cum ar reacționa dacă într-o biserică ortodoxă s-ar ține slujbe catolice, anglicane, protestante, baptiste etc?
Haideți să ne imaginăm, de dragul toleranței.
Arabia Saudită vrea să construiască 200 de moschei în EUROPA. VEZI unde le vrea ridicate!
Cele șase minuni arhitectonice ale lumii. O clădire din România este pe primul loc
Teroristul din Woolwich: „Vrem să pornim un război în Londra“