Suntem o nație de clovni, asta e concluzia la care am ajuns după ani de studiu. Râdem și ne batem joc de tot și de toate, nimic nu e serios pentru noi. Fără nicio exagerare.
Oriunde te-ai duce între granițele României ai să vezi totul făcut în glumă, în bătaie de joc, în derâdere. Ca niște bancuri fără sfârșit transpuse în realitate de un măscărici care vrea să facă lumea să râdă de năzbâtiile lui.
Pune mâna un român pe un ciocan și-o sapă și va ieși de pe urma lui un circ: Circus Valahus.
Vara asta am avut ocazia să mă plimb din nou prin țară și mi-am reînnoit părerile despre poporul din care fac și eu parte. Spun asta pentru că nu mă dezic de tot spectacolul tragic-comic pe care îl pomenesc, și eu sunt parte integrantă din reprezentația asta națională, nici eu nu pot fi un tip serios, care face lucruri bune și durabile și cu simț de răspundere. Fac aproape totul la panaramă și asta fără să îmi dau seama pentru că mi-am însușit spiritul românesc vrând-nevrând.
Nu cred că poate exista cineva născut și crescut în țara asta care să fie altfel. Chiar și cei mai vehemenți critici care se dezic total de “mârlăniile”, “primitivismele” devenite deja tradiționale, nu sunt altfel. După ce vor ieși din postura de ființă superioară românismului, la primul colț de stradă vor arunca hârtia de la pachetul de țigări pe jos mai mult ca sigur, fără măcar să își dea seama, din reflex. Ăștia suntem noi, suntem un soi de balcanici, dar combinat cu spiritul de la periferiile Mumbaiului.
De aceea mă enervează cei veniți din așa-zisa “Diasporă” care, între noi fie spus, nici măcar nu prea se încadrează în termenul pomenit ce se referă la inși exilați din alte motive decât cele pur egoiste, de realizare profesională sau financiară. Din Diaspora adevărată fac parte exilații politici, autoexilații din motive ce țin de factorul socio-cultural, nu cei care vor să facă un ban mai mult decât în țară.
Aceștia sunt doar români obișnuiți plecați de bună voie să muncească în străinătate, așa cum sunt moldoveni plecați să muncească în București sau Constanța. Ei nu sunt exilați, sunt doar duși temporar din motive financiare și care se retrag în fiecare concediu în țară, poate chiar mai des, după cum doresc.
Acești români care muncesc în străinătate vin în țară să protesteze împotriva guvernului care nu a fost ales de ei și care, chipurile, nu îi reprezintă. Cu alte cuvinte, acești cetățeni loiali țării lor, trag o fugă din când în când în țară ca să înjure conducătorii că nu-și fac treaba, după care se întorc repede în țările de unde veniseră ca să continue ceea ce au întrerupt, adică munca în folosul altora.
Ei nu își dau seama că tocmai acest gest este unul pur românesc, din acela pe care ei îl înjură. Pentru că, fratele meu, dacă vrei să se schimbe ceva în țară, trebuia să rămâi aici, să protestezi zi de zi, să te bați la sabie cu “mârlanii”, primitivii”, “țopârlănii”, penalii care te-au supărat pentru că niciodată n-o va face altcineva pentru tine, iar aceia nu vor dispărea dacă tu pleci, ba din contra, se vor înmulți pentru că vor scăpa de critici ca tine.
Continuarea în Ziarul de Iași
