Klaus Iohannis s-a aflat două zile la Bruxelles, în 14 şi 15 octombrie, la Consiliul European de toamnă. Deobicei, preşedintele cel mai votat de diaspora îşi făcea timp şi pentru a se întâlni cu reprezentanţii comunităţii locale de români.
La Bruxelles, conform programului anunţat de administraţia prezidenţială, în 14 octombrie la ora ora 20.00, la sediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană ar fi trebuit să aibă loc o întâlnire cu înalţi funcţionari români angajaţi în structurile Uniunii Europene. NU se ştie dacă întâlnirea a mai avut loc, cert este că nu există nicio urmă a ei.
O româncă stabilită la Bruxelles a publicat în Gândul o scrisoare de reproş la adresa şefului statului, intitulată scurt: “Ruşine”.
«E o ruşine, domnule preşedinte. E păcat pentru fiecare minut pe care l-am stat acolo. Eu nu le regret, pentru că votul meu, în turul doi, a fost un vot anti-Ponta, dar aţi dezamăgit oameni care au fost cu dumneavoastră de la început şi care vă tot aşteaptă să le daţi bineţe.
Mi-ar fi plăcut să vă cunosc şi să vă întreb doar atât: 1. cum ne puteţi privi în ochi după un an în care nu s-a întâmplat aproape nimic cu cei care ne-au umilit şi absolut nimic cu legea votului prin corespondenţă?; 2. Cine v-a făcut lista de invitaţi pentru întâlnirea asta de la Bruxelles, domnul şef de cancelarie prezidenţială Mihalache? Pentru că, în acest caz, e o onoare pentru mine şi pentru mulţi alţii că nu ne-am aflat acolo.»
Citiți toată scrisoare în Gândul.
Tomac (PMP): „Iohannis îşi demonstrează dispreţul pentru românii din diaspora”
Ponta le-a întors din nou spatele românilor. A fost în vizită la Londra, dar a ocolit comunitatea