in

Diaspora votează DACĂ se înscrie la consulate sau ambasade. Legea votului prin corespondență a fost adoptată de Senat

Senatul a adoptat, luni, legea privind votul prin corespondență, carese va aplica la alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare, iar alegătorii din străinătate vor putea să opteze pentru această procedură printr-o cerere scrisă transmisă ambasadei sau printr-un formular online, anunță Agerpres.



Proiectul legii votului prin corespondenţă a fost adoptat de plenul Senatului, fiind înregistrate 117 voturi “pentru” şi zece “împotrivă”. Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege, textul legislativ urmând să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, forul decizional. Astfel, printr-un amendament adus de Comisia de cod electoral propunerii, alegătorii din afara granițelor își pot exprima votul în alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare înscriindu-se în Registrul Electoral cu opțiunea ‘vot prin corespondență’.

Alegătorul trebuie să depună o cerere scrisă, personal sau transmisă prin poștă, la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care se anexează o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Alegătorul poate opta pentrucompletarea formularului electronic pus la dispoziție online de către Autoritatea Electorală Permanentă, la care anexează o fotografie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Printr-un alt amendament adus în comisia de specialitate articolului 9 din proiectul legislativ, Biroul electoral pentru votul prin corespondență asigură, în ziua votării, după închiderea urnelor (după ora 21,00), desigilarea plicurilor, numărarea voturilor și consemnarea rezultatelor votului în procesele verbale.

De asemenea, programul și sediul birourilor electorale pentru votul prin corespondență sunt aduse la cunoștință publică, “prin orice mijloc de publicitate”, prin grija AEP și a Ministerului de Externe.

“Misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare, dacă acestea funcționează în locații diferite, și institutele culturale din străinătate ale României asigură imprimarea de buletine de vot prin corespondență (…), precum și punerea liberă și gratuită a acestora la dispoziția alegătorilor în spațiile accesibile publicului din sediile proprii”, se arată în amendamentul adus articolului 13 din lege.

Dacă în textul inițial al propunerii legislative Guvernul și Ministerul de Externe asigurau sediile și dotarea birourilor electorale pentru votul prin corespondență, comisia a decis ca această atribuție să revină exclusiv Executivului.

Raportul Comisiei de cod electoral a fost însușit de plenul Senatului, propunerea legislativă urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților cu rol decizional în acest caz.


Votul prin corespondență, la URGENȚĂ

Băsescu acuză PSD și PNL de „blat”. USL NU s-a desprins

Marko Bela strigă: DISCRIMINARE! “UDMR nu susţine votul prin corespondenţă.”

Ponta recunoaște că votul prin corespondență nu e prioritate: „Nu e, domnule, niciun proiect!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Adio, visul frumos s-a terminat! Iohannis a evitat să se vadă cu românii din Bruxelles

Un nou scandal! Românii din UK iau alocații pentru copiii din țară. Se cer noi reforme în UE