in

Blocați în Eurotunel. Refugiații intră în UK pe acoperișurile trenurilor Eurostar

Mai multe trenuri ce fac legătura prin Eurotunel între Marea Britanie și Franța au avut întârzieri majore din cauza refugiaților din Calais care forțează trecerea frontierei urcați pe acoperișuri.

Potrivit Channel 4, două trenuri au fost forțate să se întoarcă, marți seară, în gările de unde plecaseră, unul la Paris și altul la Londra.

Un alt tren a fost pur și simplu blocat în tunel toată noaptea, pasagerii trecând prin clipe de groază. Ei au fost preluați abia în această dimineață, mirercuri, 2 septembrie, de o altă garnitură trimisă din Londra.



De asemenea, cu toate că reprezentanții Eurostar au anunțat că nu vor mai fi perturbări, trenul din această dimineață de la Londra către Paris a fost anulat.

Momentul de vârf al încercărilor de forțare a frontierelor pe calea ferată sau în camioane a fost de aproximativ 2.000 de refugiați pe noapte, însă aceste încercări au scăzut în intensitate, se arată pe site-ul Channel 4.


Francezii construiesc o tabără umanitară pentru refugiații de la Calais. Le Pen: „Guvernul sacrifică orașul”

Scene de groază la Calais. O familie de români, atacată de imigranții din orașul fantomă „The Jungle”

Haos la granița cu Franța. Sute de noi încercări de a trece ilegal prin Eurotunel

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Francezii construiesc o tabără umanitară pentru refugiații de la Calais. Le Pen: „Guvernul sacrifică orașul”

Dezgustat de cerşetorii din România: „aerul e irespirabil din cauza duhorii lor”