in

Brexit sau Bremain? Vezi cum vor vota personalităţile şi vedetele britanice

În așteptarea referendumului, mai multe persoane publice îşi exprimă sprijinul pentru fiecare parte a campaniei. În timp ce un procent destul de mare se arată a fi în favoarea Rămânerii în cadrul Uniunii Europene, există şi voci care se exprimă pentru Ieşire.

Iată care sunt celebrităţile care vor vota pentru RĂMÂNERE:

David Beckham: Fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei a anunţat pe Instagram că el optează pentru rămânerea Marii Britanii în UE. De asemenea, soţia sa, Victoria, şi-a exprimat acelaşi punct de vedere.

Printre alţi sportivi care şi-au anunţat intenţia de a vota Rămânerea, se numără Gary Lineker, Paula Radcliffe, Brian Moore şi Lawrence Dallaglio, Bobby George, Ben Ainslie.

Elton John: Cântăreţul a postat pe Instagram intenţia sa de a vota pentru Rămânere, alături de cuvintele “construiţi poduri, nu ziduri”.

Din industria muzicală, mai vin în sprijinul rămânerii: Billy Bragg, Jarvis Cocker, Simon Cowell, Bob Geldof şi Florence Welch.

Benedict Cumberbatch şi Sir Patrick Stewart au atras mai mult de 280 de personalităţi din lumea artelor să sprijine campania de rămânere. O scrisoare deschisă promiţând sprijin pentru “Rămâneţi” a fost, de asemenea, semnată de starurile Hot Chip, Alt-J şi Paloma Faith, autorii Dame Hilary Mantel şi John le Carre, precum şi de cunoscutul designer de modă Vivienne Westwood.

Printre actorii care îşi oferă suportul se regăsesc: Daniel Craig, John Hurt, Idris Elba, Helena Bonham-Carter, Daniel Portman, Keira Knightley şi Cara Delevingne.

Sir Stephen Hawking, renumitul fizician, este în favoarea rămânerii şi a spus: “progresul vine din cooperare…Acţionând împreună în Europa, vom face economia noastră mai puternică şi vom avea mai multă influenţă în lume, oferind oportunităţi viitoare pentru tineri.”

Persoanele publice care şi-au exprimat intenţia DE A IEȘI din Uniunea Europeană sunt:

John Cleese. Starul Monty Python a transmis că va vota pentru Părăsirea UE, postând pe Twitter: “Dacă aş fi crezut că există vreo şansă de reformă majoră în UE, aş vota pentru a rămâne. Dar nu este… trist.”

Roger Daltrey. Fostul frontman al trupei de rock The Who a scris în The Mirror: “Orice s-ar întâmpla în ţara noastră, nu ar trebui să ne determine să ne fie teamă de consecinţele ieşirii. Am intrat în Piaţa Comună în 1973. Ştiţi ce se întâmpla înainte de asta? În anii 60. Momentul cel mai emoţionant vreodată – Marea Britanie a fost fantastică. Filme, Teatru, Modă, Artă şi Muzică. Noi am fost lideri mondiali. Am avut Harold Pinter, The Beatles, John Osborne, Mary Quant, The Stones, Regina…şi The Who.

Sir Michael Caine. Actorul a declarat că este un adept reticent al Ieşirii din UE. El a spus: “Nu ştiu ce să votez, ambele variante sunt înfricoşătoare pentru mine…până nu există unele schimbări semnificative, ar trebui să ieşim.”

Elizabeth Hurley a spus: “Dacă putem reveni la utilizarea de becuri decente şi dacă putem alege uscătoare de par şi aspiratoare mai puternice, eu sigur optez pentru Brexit.”

Sol Campbell. Fostul star al fotbalului mondial a declarat că are încredere în Brexit, astfel încât tinerele talente din sportul britanic vor fi promovate şi vor avea mai multe oportunităţi la cluburile britanice.

Alţi sportivi care sprijină Ieşirea sunt: jucătorul de cricket Sir Ian Botham, fostul portar al echipei Angliei – David James, pilotul de Formula 1 Perry McCarthy.

Sursa: The Independent

CITITI MAI MULT:

David Beckham, despre Brexit. El va vota pentru rămânerea Marii Britanii în UE

Reclamele umilitoare, cenzurate de Sadiq Khan în reţeaua de transport public din Londra

Fost premier al Marii Britanii despre Brexit: „Boris este un bufon, campania lui este falsă și înșelătoare”

„Marea Britanie este cea mai coruptă ţară din lume”

Donald Trump: vizită în Marea Britanie. Miliardarul redeschide oficial complexul de terenuri de golf din Scoţia

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Plăcintă cu mere

Dosarul votului din diaspora, îngropat de parlament. Corlățean scapă basma curată