Comisia Camerei Comunelor pentru ieşirea din Uniunea Europeană a prezentat duminică un raport în care cere guvernului britanic să adopte unilateral decizia de a asigura drepturile celor 3,2 milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Regatul Unit. Raportul conține date șocante despre tratamentul la care sunt supuși acum cetățenii europeni: astfel, pentru procesarea tuturor cererilor de rezidență depuse ar fi nevoie de 140 de ani, în ritmul actual. Adică ultimul care a depus cererea va obține rezidența în anul 2157!
În raportul său, comisia camerei alese a parlamentului Regatului Unit a recomandat unanim executivului condus de premierul Theresa May să acţioneze imediat. Membrii comisiei, care reprezintă toate partidele parlamentare, sunt de părere că atât cetăţenii europeni din Regatul Unit, cât şi cetăţenii britanici din alte state europene trebuie să beneficieze în continuare de asigurări de sănătate şi de pensii, după Brexit, scrie agerpres.ro.
Laburistul Hilary Benn, preşedintele comisiei, a declarat: “Cetăţenii UE care au venit să locuiască şi să muncească aici au contribuit enorm la viaţa economică şi culturală a Regatului Unit. Ei au muncit din greu, şi-au plătit impozitele, s-au integrat, au crescut familii şi au prins rădăcini. Ei nu a avut drept de vot la referendum (n. red. – referendumul din 2016 pentru retragerea Regatului Unit din UE), dar rezultatul i-a lăsat să îşi ducă viaţa sub un nor de incertitudine.
Este de înţeles că sunt preocupaţi de dreptul lor de a rămâne şi de drepturile lor viitoare de acces la educaţie şi îngrijiri medicale. La fel, britanicii care muncesc şi trăiesc pe continent sunt îngrijoraţi de dreptul lor la muncă şi acces la îngrijiri medicale după Brexit. Cetăţenii europeni din Regatul Unit şi cetăţenii britanici din UE ştiu despre negocierile care vor urma, dar nu doresc să fie utilizaţi ca monedă de negociere. Deşi guvernul a afirmat că doreşte rămânerea cetăţenilor UE, nu a oferit suficiente asigurări că drepturile şi statutul de care au beneficiat vor fi garantate. Ar trebui să facă asta acum”.
Raportul comitetului, care nu are caracter obligatoriu pentru guvern, cere şi revizuirea procedurii de solicitare a dreptului de rezidenţă permanentă în Regatul Unit. În prezent, cetăţenii europeni trebuie să completeze în acest scop un formular de 85 de pagini. “Ni s-a spus că la ritmul de procesare dinainte de referendum, acordarea documentelor de reşedinţă tuturor celor care o solicită şi sunt potenţial eligibili ar dura, potrivit sistemului curent, echivalentul a 140 de ani”, a arătat Benn.
Cererile de rezidență în Marea Britanie ale cetățenilor UE, respinse pe bandă rulantă
Boris Johnson: ”Imigranţii ilegali să rămână şi după Brexit”. Vezi însă în ce condiții