in

Luptă aprigă cu maşinile înmatriculate în Bulgaria

Vehiculele înmatriculate în Bulgaria, a căror certificare tehnică este de multe ori “lamentabilă și îndoielnică”, au fost luate în vizor de Registrul Auto Român (RAR).

“Avem o luptă aprigă cu vehiculele înmatriculate în Bulgaria, a căror certificare tehnică este de multe ori lamentabilă și îndoielnică. Nu este nimic de ascuns în treaba asta și o spun fără niciun fel de reținere.



O altă problemă majoră, pe care sincer, în momentul prezent, având în vedere abordarea Uniunii Europene, nu știm cum să o abordăm, estecirculația vehiculelor cu volan pe dreapta și înmatricularea lor în România. Este mai puțin periculos la nivel de autoturism, deci vehiculul micuț, dar, începând de la 5 tone în sus, cel puțin la structura rutieră pe care o avem noi, esteun real pericol acest tip de autovehicul la circulația frecventă prin România. Circulația în trecere nu are relevanță”, a explicat Flaviu Câmpeanu, director RAR.

Potrivit acestuia, echipajele RAR nu pot face controale decât împreună cu Poliția, iar atunci când polițistul are suspiciuni cu privire la starea tehnică a unei mașini o poate opri, iar experții RAR se ocupă de verificarea tehnică.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un hoț din magazine a traversat Tamisa înot ca să nu fie prins

Fost student la drept arestat pentru amplasarea de dispozitive de „skimming”