Irina Păcurariu, Angela Avram şi Carmen Târnoveanu aduc la TVR 1 şi TVR HD, pe 5, 6 şi 7 septembrie, de la ora 21.00, cel mai nou proiect realizat de TVR Internaţional, cu şi despre românii care trăiesc în Marea Britanie.
În 24 iunie 2016, cei mai mulţi locuitori din Marea Britanie au votat BREXIT. Surpriza a năucit ambele tabere, iar cei care au pledat pentru separare s-au trezit că izbânda lor este toxică. Ce se va întâmpla după Brexit? Cu economia, cu locul de muncă, cu ziua de mâine… Întrebarea îi îngrijorează pe britanici, dar şi pe cei peste 200.000 de români care acum trăiesc în Marea Britanie.
De la aceste întrebări esenţiale a pornit şi noul proiect al postului TVR Internaţional dedicat diasporei româneşti. Astfel, realizatoarele TVR Irina Păcurariu, Angela Avram şi Carmen Târnoveanu au ajuns în trei mari zone diferite ale Regatului Unit, în mijlocul comunităţilor româneşti de acolo, pentru a vedea care au fost primele efecte ale rezultatului referendumului şi care sunt temerile lor legate de viitorul în Marea Britanie.
Irina Păcurariu a ajuns în Scoţia, Carmen Târnoveanu în Irlanda de Nord, iar Angela Avram a stat de vorbă cu românii din Londra. Telespectatorii TVR vor descoperi ce au aflat cele trei jurnaliste urmărind proiectul ”Românii după Brexit”, care se difuzează în 5, 6 şi 7 septembrie de la ora 21.00 la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.
În premieră, românii din diaspora au putut urmări cele trei documentare la sfârşitul lunii iulie, pe TVR Internaţional, precizează TVR.ro
Foto: Facebook
CITITI MAI MULT:
Români la Londra, despre viața după Brexit: „Am început să fim priviți cu coada ochiului”