Menu
in

Hărțuirea (bullying) la școală. Care sunt semnele că propriul tău copil poate fi victima unui astfel de comportament

Una dintre problemele majore cu care se pot confrunta copiii este hărțuirea (bullying) la școală, arată publicația românească din Spania, Inforoes.

De multe ori nu este ușor să ne dăm seama ce li se întâmplă copiilor noștri, de aceea trebuie să avem o bună comunicare cu aceștia, să le câștigăm încrederea pentru a putea depista orice problemă.

Atunci când copilul este hărțuit de un alt copil sau de grup, acesta trebuie să știe că nu se află singur în fața acestei probleme. El trebuie să fie conștient că are sprijinul familiei, al profesorilor și, în anumite cazuri, al poliției.

Schimbarea bruscă a caracterului, stări inexplicabile de tristețe, izolare, căutarea de motive pentru a nu merge la școală, faptul că nu are prieteni, sunt doar câteva semne care ar trebui să alarmeze un părinte sau un profesor.



Copilul trebuie convins că nu este inferior celorlalți, că hărțuirea școlară este nedreaptă și că NU este justificată, iar a cere ajutorul este cea mai bună și cea mai recomandată opțiune.

De asemenea, este important ca micuțul să-și creeze o conduită corectă de răspuns în fața amenințărilor, umilințelor sau maltratării, încercând să evite contactul cu hărțuitorii.

Citiți continuarea pe Inforoes. 

Dacă întâmpinați asemenea probleme la școală, în Marea Britanie, nu ezitați să contactați poliția. De asemenea, puteți suna la 0808 800 2222. Mai multe informații pe bullying.co.uk.

Cazul „rasism în școală” ia proporții. Consulatul României de la Madrid: „Aveam cunoștință de incident”

Rasism la școală. Un profesor umilește un copil român: „Pleacă în nenorocita ta de țară și schimbă-ți numele”

Șofer de taxi român, victimă a rasismului. A fost făcut în toate felurile de un englez care spune senin că este rasist și urăște străinii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version