Un divorț este în sine o experiență traumatizantă, iar dacă la mijloc sunt și copii, lucrurile se complică și mai tare. Mai mult, dacă un părinte vrea să se mute, împreună cu copilul din locul unde trăiește celalt părinte, acest lucru va stresa întotdeauna ambele părți, pe părinte și, de asemenea, pe copil.
În cazul în care relocarea este peste hotare, problemele vor fi chiar mai mari. În funcție de țara unde va fi relocat copilul, curtea va aplica legi diferite. Însă, în conformitate cu legea engleză, nimeni nu are voie să ia un copil în afara Marei Britanie fără permisiunea tuturor părților care au răspunderea părintească (parental responsibility), în caz contrar puteți fi condamnat pentru răpirea copilului, în temeiul Convenției de la Haga privind Răpirea de Copii (Hague Convention on Child Abduction) care duce o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.
În cazul în care aveți un ordin emis de instanță care a stabilit ca minorul să locuiască cu dumneavoastră, aveți dreptul de a lua copilul peste hotare pentru mai puțin de o lună (la un moment dat) fără de a avea nevoie să cereți permisiunea celuilalt părinte.
În cazul în care un părinte intenționează să se mute cu copilul în străinătate pentru o perioadă nedeterminată, el va avea nevoie de permisiunea celeilalte părți (și a altor persoane cu răspundere părintească) sau de un ordin emis de instanță de judecată.
Mai înainte să decidă să emită un astfel de ordin, cel mai important lucru pe care instanța îl va lua în considerare va fi bunăstarea copilului. Cu alte cuvinte, ce impact o să aibă relocarea asupra minorului? Pentru a răspunde la aceasta întrebare, judecătorul o să aibă în vedere următoarele lucruri:
– Cererea este sinceră sau este doar un truc pentru a exclude pe celălalt părinte din viața copilului?
– Planurile de viață peste hotare sunt realiste și bine organizate? Solicitantul trebuie să demonstreze că va avea un loc de muncă și un trai decent pentru copil, modul în care va fi finanțată viață zi de zi, unde o să meargă copilul la școală etc.
Apoi, instanța va revizui argumentele celuilalt părinte, sinceritatea lor și posibilitatea de a menține o relația sănătoasă cu copilul în cazul relocării; pe de altă parte, instanța se va întreba care vor fi consecințele asupra solicitantului în cazul în care cererea este respinsă.
Fiecare caz este diferit și depinde în mare măsură de circumstanțele sale. Solicitantul trebuie să pregătească aplicația în amănunțime, cu ajutorul unui avocat specializat în acest domeniu. Având o experiență considerabilă în domeniu, IMD Solicitors vă poate răspunde la întrebările pe care le aveți cu privire la astfel de chestiuni.
Dumitru Filip
IMD Solicitors LLP
www.avocat.co.uk
t: (0044) 330 159 6497