Menu
in

Marea Britanie schimbă condițiile la intrarea în țară. Ce modificări vor intra în vigoare

Începând de vineri, 11 februarie 2022, ora 04.00, Marea Britanie adoptă următoarele condiții pentru intrarea în țară:

– persoanele vaccinate cu schema completă și copiii minori (sub 18 ani) nu trebuie să mai efectueze niciun fel de test Covid înainte sau după sosirea pe teritoriul Angliei.

Prin vaccinarea cu schema completă se înțelege vaccinarea cu 2 doze pentru vaccinurile care prevăd 2 doze sau vaccinarea cu o singură doză în cazul vaccinului monodoză.

Mii de români veniți de sărbători din Marea Britanie, trimiși în carantină la intrarea în țară

– pentru persoanele nevaccinate se elimină obligativitatea efectuării carantinei la sosirea pe teritoriul UK, dar acestea trebuie:

* să prezinte rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie;

* să rezerve și să achite, anterior sosirii, un test COVID-19 tip PCR care va fi efectuat înainte sau în ziua a 2-a de la sosire).

Rămâne valabilă obligativitatea pentru toate persoanele, vaccinare sau nevaccinate, de a completa, în prealabil, cu maximum 48 de ore înainte de sosire, Formularul de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil pe site-ul Guvernului britanic.

Informații suplimentare despre condițiile de intrare pe teritoriul Angliei puteți găsi aici.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 13 In medie: 4.5]
Exit mobile version