Familia este unitatea fundamentală a societății . Aceasta este definită ca fiind un grup de oameni care sunt uniţi prin căsătorie, prin sânge sau prin adopție.
O bună comunicare este metoda cea mai bună de a menține o relație normală între membrii familiei. Comunicarea este procesul prin care facem schimb de informaţii, gânduri, idei şi sentimente. Ca metode de comunicare folosim: cuvintele, sunetele, gesturile sau mișcările corpului.
Faceți ședințe de familie, în care să discutaţi regulile familiei şi în care să discutaţi problemele importante. Faceţi planuri împreună şi găsiţi soluţii pentru a îmbunătăți comunicarea şi a rezolva problemele. Ajutaţi-vă şi susţineţi-vă în special când apar problemele cotidiene. Respectaţi-vă unul pe celalalt indiferent de vârstă. Vârsta nu este un impediment în a ne respecta !
„Copii, respectaţi-vă părinții!”, dar şi „Părinţi, respectaţi-vă copiii!”
Atitudinea contează. O atitudine pozitivă şi menţinerea respectului sunt metodele cele mai bune în a avea o familie fericita.
Copiii trebuie să respecte deciziile părinţilor.
Respectaţi lucrurile celorlalţi.
Întotdeauna cereţi permisiunea înainte să împrumutați ceva de la un alt membru al familiei.
Respectaţi-vă aproapele.
Fiecare membru de familie trebuie să ţină la celalalt și să îl respecte.
Discută și anunță. Discută şi anunță ceilalți membri de familie când apar invitaţii, telefoane sau noutăţi, astfel toată lumea să ştie ce se întâmplă în viața fiecăruia.
Datoria si responsabilitatea fiecărui membru.
Fiecare membru al familiei trebuie sa își facă îndatoririle. Făcând datoriile şi obligaţiile casnice vă respectaţi aproapele.
Responsabilităţile părinților
Părinții trebuie să ofere şi să asigure copiilor nevoile de bază, cum ar fii mâncare, îmbrăcăminte, locuinţă, educaţie şi nu în ultimul rând iubire. Trebuie să aveţi grija de copii când sunt bolnavi şi nu numai. Părinţii trebuie să înveţe şi să educe copiii, astfel încât aceștia să aibă un comportament acceptat atât în familie, cât şi în societate.
Responsabilităţile copiilor
Responsabilităţile copiilor cresc în funcție de vârstă. Astfel, copiii au responsabilitatea să urmeze regulile familiei şi să respecte toţi membrii acesteia. Copiii trebuie să ceară permisiunea şi aprobarea părinților când vor să ia o decizie importantă. Aceștia au responsabilitatea să respecte și să ajute ceilalți membri ai familiei.
Importanţa unei familii fericite.
Având o familie fericită, ne simţim protejaţi și avem parte de susţinere şi de iubire. Prin familie ne dezvoltăm încrederea în noi înşine şi de asemenea în oamenii din jur. Familia ne dă sentimentul de apartenenţă şi în acelaşi timp de independență.
Nu uitaţi: fericirea se află în fiecare dintre noi !
Seminarii și cursuri la Centrul Comunitar Român. Este gratis, trebuie doar să te înscrii!
Psiholog Silvia Gerea: Cum vă poate ajuta terapia de cuplu și consilierea familială
Psiholog Silvia Gerea: „Bătaia nu educă şi nu dezvoltă copiii, ci le distruge sufletul ”