Menu
in

Taxele judiciare introduse de Guvernul britanic în 2013 sunt ILEGALE. Banii înapoi!



În data de 26 Iulie 2017, Curtea Supremă, cea mai înaltă instanță din Marea Britanie, a decis în unanimitate că introducerea de către Guvern a taxelor de timbru, cu patru ani în urmă, a fost ilegală și neconstituțională.

Curtea Suprema a hotărât că taxele solicitate pentru a emite o pretenție in fata Tribunalului de muncă sunt ilegale, atât în ​​temeiul legislației britanice, cât și în cel al legislației UE, deoarece împiedică accesul liber la justiție.

Începând cu luna iulie 2013, lucrătorilor din Regatul Unit li s-au perceput taxe judiciare pentru a introduce o cerere în fața tribunalului, o taxă suplimentară în cazul în care cererea era programată pentru o ședință de judecată și o altă taxă în cazul în care se dorea ca decizia sa fie apelată.

Ca urmare a introducerii acestora, sindicatul UNISON a căutat să obțină înlăturarea taxei judiciare percepută de Tribunalul Muncii, fiind considerată ilegală, prin formularea a două contestații la Înalta Curte și  la Curtea de Apel. Ultima instanță a fost Curtea Suprema, care a audiat cauza în data de 27 si 28 Martie 2017

Unison a susținut că taxele  judiciare au făcut imposibil accesul liber la justiție, întrucât persoanele care au fost concediate ilegal nu aveau posibilitatea financiară să susțină plata acestor taxe judiciare, astfel încât lucrătorii erau din fașă împiedicați să își exercite drepturile in fața Tribunalului Muncii.

Cei șapte judecători ai Curții Supreme au acceptat că efectul taxelor judiciare a dus la o scădere dramatică și persistentă a numărului de cereri, în special a creanțelor cu valoare mică.

Curtea a decis că nivelul cererilor scăzute s-a datorat taxelor judiciare nerezonabile care au avut ca efect împiedicarea accesului la justiție al personalelor care din punct de vedere financiar nu își permiteau sa întreprindă o plângere, cu excepția cazului în care reclamanții erau siguri că vor câștiga și își vor recupera costurile.

Curtea Supremă a hotărât că taxele judiciare sunt, de asemenea, ilegale, în temeiul legislației UE care garantează dreptul la o cale de atac eficientă. În plus, Curtea a hotărât că taxele judiciare sunt indirect discriminatorii, pe motiv că acestea plasează femeile într-un anumit dezavantaj.

Ca reacție la această hotărâre, secretarul general al Unison, Dave Prentis, a declarat: „Guvernul nu este mai presus de lege”.

Decizia pronunțată de Curtea Suprema are ca rezultat două efecte foarte importante, respectiv lipsa solicitării reclamanților a taxelor judiciare pentru emiterea de proceduri judiciare în fața Tribunalului Muncii și naște dreptul la restituirea taxelor judiciare anterior plătite.

Articol redactat de Andreea Moscovici (REL)

Sole Practitioner

Website www.moscovici.co.uk

Email  avocat@moscovici.co.uk

Tel : 03301228998

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version