in

Suspectul incendierii celei mai mari moschei din Londra are 14 ani

Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 12.00, la marea moschee (Baitul Futuh Mosque) din Londra – una dintre cele mai mari din Europa. Un bărbat în vârstă de vreo 40 de ani, care a inhalat fum, a fost internat în spital, suferind de dificultăți respiratorii, conform serviciului de ambulanță din Londra.



Mai multe mașini de pompieri au luptat cu acest incendiu în Morden, sud-vestul Londrei, în timp ce norii de fum se puteau vedea din întreg orașul. Potrivit pompierilor, moscheea nu a fost avariată, focul cuprinzând mai ales sediul administrativ al clădirii ce are mai multe etaje.

Moscheea, construită în 2003, pe o suprafață de 2,1 hectare, poate primi 10.500 de credincioși și include un dom cu o înălțime de 23 de metri. “Nu era nimeni” la rugăciune în moschee atunci când a izbucnit incendiul, a declarat Stephen Alambritis, din conducerea districtului Merton de care depinde Morden.

Doi minori, de 14 și 16 ani au fost reținuți la scurt timp după producerea incendiului în legătură cu acest incident, relatează BBC. Suspectul de 14 ani a fost eliberat pe cauțiune, în timp ce cel de 16 ani a plecat fără a fi acuzat de ceva.

Poliția Metropolitană a anunțat că desfășoară o anchetă în acest caz, însă la acest moment nu există nici un fel de indicii care să ducă la suspiciunea unei crime din ură rasială.


VIDEO Șocant – Sute de morți la pelerinajul anual al musulmanilor de la Mecca

Alertă în Coventry! Sute de persoane evacuate

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Transportatorii, afectați de criza imigranților. S-au înăsprit controalele, au fost deviate rutele de transport

Căpitanul „Stejarilor”, încântat de publicul englez: “Nu ştiu când noi ne vom mai întâlni cu un asemenea public!”