“Două unelte pe care majoritatea șoferilor le au în mașină și o sumă de bani pe care oricine poate să o dețină sunt suficiente să te trezești că ești acuzat și arestat pentru conspirație la furt de metale și, respectiv, spălare de bani”. Aceasta pare să fie concluzia în urma experienței trăite de Tiberiu Antohi, un transportator român care s-a trezit arestat de poliția britanică pentru că în dubița sa avea un patent și o surbelniță și pentru că deținea aproximativ 2700 de lire.
Tiberiu, 29 de ani, originar din județul Suceava, se ocupă de mai mulți ani cu transportul de colete între UK și România. Cunoscuții îl descriu drept o persoană foarte onestă. El a fost arestat în dimineața zilei de 6 aprilie în condiții pe care acesta le descrie a fi șocante.
«În data de 6 aprilie, la ora 5 dimineața, dormeam în van, în parcarea Morrisons din Queensbury, așteptând să vină tirul pentru a încărca o mașină ce urma să fie transportată în țară. Dintrodată, doi ofițeri de poliție m-au trezit bătând puternic în geamul mașinii și mi-au cerut să cobor din dubă. Mi-au spus că sunt suspect de furt de metale de la calea ferată. Am încercat să le explic că mă ocup de transporturi Anglia – România și că nu sunt hoț de metale. Dar polițiștii au găsit în portiera dubei proprietate personală, înmatriculată în România, o șurubelniță și un patent și m-au arestat sub acuzația că dețineam unelte pentru furt – “going equipped in conspiracy to steel”.»
Tratament absurd
La întrebarea: “Ce fier vechi poate fura cu o șurubelniță și un patent?”, Tiberiu nu a primit niciun răspuns. A primit în schimb o pereche de cătușe, plus încă o exeriență șocantă. Pentru că avea în torpedoul mașinii o sumă de aproximativ 2700 lire, polițiștii i-au spus că e arestat și pentru spălare de bani, nefiind lăsat nici măcar să le explice polițiștilor ce e cu acei bani.
După ce a fost arestat și i-au fost confiscate două dube pentru investigații, a fost dus la postul de poliție din Wembley al British Transport Police. Aici tratamentul absurd la care a fost supus a continuat.
Tiberiu povestește că la sediul poliției a cerut apă și i s-a dat un pahar cu apă fierbinte. “Sunt sigur că nu a fost din greșeală și a fost intenționat, cu scopul de a-și bate joc de mine… sigur, dacă era un englez în locul meu ar fi fost servit cu apă rece. Paharul de apă era din plastic și se putea simți la atingere că este apă caldă”, povestește Tiberiu.
Bunuri confiscate
În ziua arestării, timp de 7 ore nu a fost lăsat să contacteze pe nimeni. Abia după ce a fost dat dispărut de cunoștințe, polițiștii din Wembley l-au lăsat să dea un telefon. După mai bine de 12 ore petrecute în arest, a fost escortat afară din poliție, însă fără a i se returna actele sau bunurile pe care le avea asupra lui.
“Mi-au fost reținute toate bunurile, inclusiv banii, buletinul, permisul, mașinile, telefoanele etc. Înainte de a fi escortat, mi s-a înmânat o înștiințare scrisă că pe data de 18 mai va trebui să merg la Curte, în vederea soluționării cazului și că, până atunci nu am voie să părăsesc țara. Capetele de acuzare sunt: going equipped in conspiracy to steel, handling stolen goods and money laundering”, ne-a declarat Tiberiu.
El a ținut să poveastească întâmplarea nefericită trăită “în speranța că nu or să mai treacă și alți conaționali prin ce a trecut el”. A mai spus că atunci când i-a întrebat cum să supravețuiască fără bani și fără acte, polițiștii i-au spus că trebuie să se descurce și că nu e problema lor.
Sprijin
Tiberiu a luat legătura cu Ziarul Românesc, cu un avocat român din Londra și cu Ambasada. Biroul de presă al Ambasadei ne-a informat că Secția consulară îi va oferi asistență lui Tiberiu.
Biroul de presă al consulatului a ținut să precizeze că Secția consulară a Ambasadei României la Londra oferă asistență și protecție consulară cetățenilor români aflați în situații dificile în Marea Britanie – accidente, spitalizari, decese, persoane asupra cărora s-au dispus măsuri privative de libertate etc, dar că “este important de știut că asistența consulară se oferă la cererea persoanei care trece prin situația dificilă”.